Societatea de încurajare pentru îmbunatatirea rasei cailor în Romania

Articol

Jockey Club / „Anduranța este un sport de maturitate pentru cai.” Interviu cu Viorel Dabija despre Campionatul Balcanic ce se desfășoară în acest week-end la Buftea

„Anduranța este un sport de maturitate pentru cai.” Interviu cu Viorel Dabija despre Campionatul Balcanic ce se desfășoară în acest week-end la Buftea

Publicat: 2017/09/23

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În perioada 23 – 24 septembrie va avea loc concursul național și internațional de anduranță ecvestră „Cupa Shagya România”, Ediția a III-a și, totodată, Campionatul Balcanic de anduranță ecvestră. Evenimentul va avea loc în localitatea Buftea, Ilfov.

 

Concursul este organizat de Clubul Sportiv Shagya România, în parteneriat cu Federația Ecvestră Internațională și Federația Ecvestră Română.

 

Canpionatul Balcanic de anduranță va avea loc sâmbătă, 23 septembrie, și va găzdui parcursul CEI 1* 90 km.

 

Competițiile naționale și internaționale „Cupa Shagya” vor avea loc duminică, 24 septembrie, și vor găzdui parcursurile:

 

CEN 30 km, CEN 40 km, CEN 60 km și CEN 80 km,

respectiv CEI1* 90 km și CEI 2* 120 km.

 

Ambele evenimente se vor desfășura pe cuprinsul întregii zile, începând cu startul dat la ora 8:00, iar festivitatea de premiere fiind programată începând cu ora 18:00. Intrarea va fi liberă.

 

Câștigătorul celei mai dificile probe naționale, de 80 de km, va primi Trofeul Jockey Club, la finalul zilei de duminică.

 

Mai multe amănunte despre aceste concursuri vă invităm să aflați de la președintele Clubului Sportiv Shagya România, Viorel Dabija, care a acordat un interviu pentru site-ul JockeyClub.ro

 

 

 

 

16002758_1867745633502460_4839514849957798864_n1

 

 

 

Care sunt cele mai importante aspecte ale concursului din acest week-end? Ce elemente fac din acest concurs un eveniment unic în România?

 

În primul rând Campionatul Balcanic, cu o prezență mare din punct de vedere al numărului de concurenți. Putem spune că este prima Balcaniadă de anduranță, în adevăratul sens, organizată în România. Au mai fost organizate acum mai mult timp, însă au fost evenimente cu dimensiuni reduse.

 

Ca noutate: concursul se desfășoară într-o zonă urbanaă, în jurul Bucureștiului. De fapt, este primul concurs de anduranță care se dă în jurul Bucureștiului, în general se țineau în județe îndepărtate.

 

Pot spune că sâmbătă și duminică va avea loc un adevărat festival de anduranță ecvestră ce implică nu doar Campionatul Balcanic, dar și Cupa Shagya cu probe naționale și internaționale. Iar publicul se va putea bucura atât de spectacolul ecvestru cât și de câteva ore petrecute în aer liber, pe o vreme plăcută de toamnă.

 

 

Ce țări vor participa la concursul balcanic?

 

S-au înscris călăreți din Turcia, Grecia, Bulgaria, România. În total, 23 de sportivi. Vor fi premiați o dată pe națiuni, cât și individual. Este pentru prima dată când reprezentanții Turciei – o țară cu o mare tradiție și cultură a calului – participă la un concurs de anduranță organizat în România. Sunt sportivi și cai bine pregătiți, la fel și cei din Bulgaria. Din România, ne bucurăm să avem 4 călăreți pentru acest concurs: Curcă Mihai Marius, pe calul SB XVII-25, Banciu Brândușa Ileana, pe calul FIRA AKBA, Tamas Peter Seres pe calul GAJO și Șetfănescu Răzvan pe calul SAMIA DE RENDPEINE.

 

În total, atât la Balcaniadă cât și la Cupa Shagya s-au înscris 68 de călăreți, un număr impresionant de sportivi. Cu atât mai mult cu cât în același timp se desfășoară la Verona, în Italia, Campionatul Mondial de anduranță pentru Young Riders și Juniors.

 

Sportivii care participă acum la probele internaționale din cadrul Cupei Shagya adună puncte pentru participarea la concursuri importante afară.

 

Iar la capitolul țări reprezentate de staff-ul tehnic, vor participa arbitri din Franța, Germania, Austria, Ungaria, România, Grecia, Bulgaria.

 

20476574_859148377583955_7596954274225110043_n

 

 

Ce premii vor fi oferite?

 

Fondul total de premiere este o altă premieră în România. Vom avea 5000 de euro la Campionatul Balcanic și 5000 de euro la concursul internațional. Comparativ cu celelalte balcaniade organizate în ultimii ani, în Croația a fost 2500 de euro, iar în Bulgaria 500 de euro.

 

Încercam sa motivam sportivii, în primul rând. Debutanții nu plătesc taxe de concurs. De asemenea, furajarea cailor este gratuită, boxele cailor oferite gratuit.

 

Scopul nostru este să dăm o anume solemnitate evenimentului. E vorba despre un Campionat balcanic, nu orice fel de concurs. Efortul financiar este enorm, depindem mult de sprijinul partenerilor și sponsorilor.

 

În Anglia, recent, un concurs de anduranță a avut ca fond de premiere 2 milioane de euro. Și nu a fost un Campionat European sau Mondial. Există sponsori care se ambiționează să investească foarte mult în sporturile ecvestre. Recompensa morală este mult mai mare când vezi caii că își doresc să câștige și fac echipă cu oamenii, partenerii lor.

 

Revenind la România, ne onorează că avem susținere din partea Jockey Clubului Român care ne-a fost aproape și la Cupa Shagya din primăvară. Și, de asemenea, la această ediție am primit sprijinul Consiliului Județean Ilfov și al Primăriei din Buftea. Ne bucură mult că avem această susținere în plan local.

 

 

În ce măsură a contat succesul Cupei Shagya din primăvară pentru desfășurarea acestui concurs?
În primul rand, a contat pentru recunoașterea Clubului Sportiv Shagya România cu rolul unui organizator serios de concursuri de anduranță în România și Europa de Est. Ținta noastră este, dacă reușim să continuăm pe același trend ascendent, să organizăm la noi Campionatul European de Juniori și Tineret în 2018.

 

 

 

Ce ne puteti spune despre cea mai importantă probă națională din cadrul acestui concurs?

 

Este vorba despre proba de 80 de km. Sportivii care reușesc să termine această competiție – vă amintiți: „To finish is to win” – vor avea permisiunea să participe la o probă internațională. Ai nevoie de încheierea a două parcursuri de 80 de km pentru a ajunge la următorul nivel, la proba internațională. Spre exemplu, Campioana României la anduranță, Vanesa Cristea, sportivă legitimată la CS Shagya, a câștigat acest titlu pe calul SAFIR de la o herghelie de stat. Acum intră pe calul PERFECT la această probă de 80 de km. Îi ținem pumnii. Are doar 16 ani și o ambiție de trei ori mai mare decât ea. După ce Vanesa încheie această probă, o așteptăm la proma internațională de 80 de km  1*, apoi la cele de 2* și tot așa.

 

Câștigătorul acestei probe naționale de 80 km va primi la finalul competiției de duminică Trofeul Jockey Club (n.red. la Cupa Shagya, Ediția a II-a, Trofeul Jockey Club la anduranță a fost câștigat de tânăra sportivă Adrienn Ignat pe calul KENDE).

 

De asemenea, important de știut este faptul că acest parcurs este identic cu cel de la Balcanicadă, de 90 de km.

 

 

Trofeul-Jockey-Club-e1496413061797

 

 

Cum ați putea caracteriza parcursurile de la acest eveniment?

 

Este un teren plat de viteză, cuprinde un circuit în Bugtea, Mogoșoaia, Corbeanca și din nou Buftea. Este un teren foarte ușor, pe pământ, situat la 10 km de aeroport – sperăm să atragem cât mai mult public.

Din fericire, publicul poate urmări acest circuit generos pe un ecran de exterior și, de asemenea, rezultatele în timp real pot fi urmărite și pe internet, pe site-ul Styria – compania austriacă implicată și în desfășurarea Campionatului Mondial. Întreaga acoperire digitală și monitorizarea cailor este asigurată de profesioniști. Cu asta se poate lăuda România la acest concurs: faptul că totul este digitalizat grație partenerilor Endurance Team Styria.

 

 

Ce facilități ați pregătit pentru publicul larg? 

 

Publicul poate urmări din tribune startul și sosirea cailor, precum și pacursul lor pe ecranul special amenajat. Evenimentul este prezentat și de această dată de artistul Zoltan Andras, un mare iubitor al cailor. Vor fi momente cu muzică tradițională românească, vor avea loc prezentări ale unor rase de cai precum rasa pură spaniolă de la Herghelia Casei Regale a Spaniei.

 

De asemenea, spectacolul ecvestru va fi completat de demonstrații de voltije (acrobații călare). Este amenajată și o zonă de gastronomie Cristim cu diferite specialități, dar și cu înghețată popcorn. Cei mici pot face plimbări pe ponei. Aveți toate motivele să petreceți un sfârșit de săptămână cât mai plăcut în apropierea Bucureștiului.

 

Intrarea va fi liberă.

 

11128825_829498383753747_2569338465685994904_n-e1496412843820

 

 

Și o ultimă întrebare: cu ce se deosebește un cal pregătit pentru anduranță față de un cal pentru sărituri peste obstacole?

 

Condiția calului, pregătirea sa fizică este primul aspect important. Calul de anduranță este mult mai mult monitorizat de comisia veterinară. La obstacole, totul se petrece static, calul a efectuat un parcurs de câteva minute și apoi se întoarce în boxă. Pe când la anduranță, parcursul se întinde pe o zi întreagă. Sunt ore în șir petrecute călare. Acesta trebuie să aibe o condiție fizică echilibrată, iar toate semnalele trebuie să indice constanța pulsului său. Când ajunge la finish trebuie să fie ca și cum n-ar fi început concursul, foarte liniștit și echilibrat din toate punctele de vedere.

 

Pentru mine,s portul adevărat este anduranța. Sunt parcursuri și de 160 de km prin munți în Franța. În condiții de ploaie, frig, ceață, la 7 grade celsius. E nevoie de concentrare foarte mare. Ce se poate întâmpla dacă rămâi singur pe traseu sau se accidentează calul? Se face noapte, sunt riscuri mari. Sunt sportivi de triatlon, de multe ori aleargă pe lângă cal pentru a-l ajuta în anumite porțiuni de traseu. Este decizia lor să ajute calul ori de câte ori este nevoie. Într-adevăr, efortul este foarte mare în anduranță. Iar calul poate fi descalificat dacă se depistează chiar și o întindere musculară la unul dintre picioare.

 

Un alt lucru important, caii care își încheie la 4-5 ani cariera în curse de galop, pot fi foarte bine reconvertiți pentru anduranță, evitându-se vinderea sa către abator. Sunt cazuri triste, din păcate, se întâmplă în toată lumea. Însă noi, cu anduranța, îi putem salva și le putem oferi o șansă reală de afirmare. Un cal pentru anduranță poate concura chiar și până la 17-18 ani. Anduranța este un sport de maturitate pentru cai.

 

 

Vă mulțumim și vă dorim mult succes în continuare!

Mulțumesc mult! Și vă așteptăm pe toți să veniți la concurs!

 

 

_______________________

 

Citiți și articolele:

 

„Cred cu tărie că România poate fi un punct important în Europa pentru anduranța ecvestră.” – Interviu cu Viorel Dabija despre concursul „Cupa Shagya”, ediția a II-a

 

„Este primul 80 la care participăm, dar se pare că ne-am descurcat.” – Interviu cu Adrienn Ignát, câștigătoarea Trofeului Jockey Club la concursul național de anduranță ecvestră 80 km din cadrul Cupei Shagya, ediția a II-a

 

 

_______________________

 

Înapoi la secțiunea Interviuri.

 

 

 

Galerie Foto

Newsletter Jockey Club