Norbert Schumann pe calul QUINTENDER a câștigat duminică, 21 mai, Grand Prix-ul de 1,40 de metri la debutul sezonului competițional de la Equestria. Aflat la cel de-al cincilea Trofeu Jockey Club, călărețul de la CSA Steaua a reușit această performanță pe calul QUINTENDER care, de asemenea, se află la cel de-al treilea premiu Jockey Club.
În perioada 18 – 21 mai 2017, la Clubul de echitație Equestria din Tâncăbești s-a desfășurat concursul național de sărituri peste obstacole „Cupa Equestria”, Ediția a VI-a. Peste 200 de cai au concurat în rândul celor 15 probe de diferite niveluri de dificultate în cadrul cărora călăreții au adunat puncte pentru clasamentul Cupei Equestria. Competiția a culminat duminică prin proba de Nivel A – Trofeul Jockey Club – oferită de partenerul tradițional al concursurilor de la Equestria.
În această probă s-au înscris campioni naționali și balcanici, călăreți cu experiență internațională dar și tineri aflați în plină ascensiune. La start s-au prezentat 19 cai de la cluburile de echitație din toată țara dintre care 5 au încheiat parcursul cu 0 puncte penalizare, calificându-se, astfel, în barajul probei (care a presupus ridicarea obstacolelor până la nivelul de 1,45 de metri). Barajul a cerut sportivilor și cailor – atleți abilități excelente de viteză, forță și îndemânare, pe un parcurs cu grad ridicat de complexitate.
Clasamentul probei Trofeul Jockey Club
Locul I: Norbert Schumann de la CSA Steaua, pe calul QUINTENDER – proprietar Dorel Crăciun, cu 0 puncte penalizare și 39,77 de secunde.
Locul II: Ionuț Ursache de la AER & Horses, pe calul CASHMERE, cu 0 puncte penalizare și 45,10 secunde
Locul III: Ionuț Ursache pe calul SPACEHOPPER (Titlul Balcanic din 2015 pentru „Cai tineri”), cu 8 puncte penalizare și 44,8 secunde
Locul IV: Bogdan Milașcon de la Top Class pe calul STALOS – proprietar Ion Dumitru
Locul V: Ionuț Bucur de la CSM Sibiu, pe calul CUPIDO G – proprietar Ioana Clapă, cu 20 de puncte penalizare și 51,66 secunde
La Ceremonia de premiere au luat parte domnul Constantin Avramescu, vicepreședinte Jockey Club, doamna Ozana Moraru, președinte al Clubului Equestria și doamna Mariana Moisei, Maestru al sportului și președinte al Juriului de teren.
Câștigătorul Trofeului Jockey Club este multiplu Campion Balcanic cu Echipa României – cel mai recent Titlu a fost câștigat în 2016 – și multiplu Campion Național. Norbert Schumann a adăugat în palmares cel de-al cincilea Trofeu Jockey Club din ultimii trei ani, dintre care două premii au fost obținute pe calul BELLE DE JOUR la Cupa României 2015 și Etapa de Grand Prix Jockey Club 2016 și câte unul pe caii BRUTUS la Salonul Calului 2014, CRISTALLA la Salonul Calului Etapa I 2015 și pe calul QUINTENDER care a obținut, la rândul său, cu acest prilei, cel de-al treilea premiu Jockey Club, dintre care două alături de Radu Ilioi: debutul competiției de anul trecut de la Equestria la Salonul Calului Etapa I 2016, Etapa de Grand Prix Jockey Club, la Regatul Cailor 2016, și la această competiție care a deschis sezonul pe 2017 la Equestria.
Concursul s-a încheiat cu premierea călăreților aflați pe podium în competiția pentru Cupa Equestria, unde proba Jockey Club a adus cea mai mare pondere de punctaj în stabilirea clasamentului final.
Pe Locul I s-a clasat Ionuț Bucur de la CSM Sibiu (fiul lui Ionel Bucur, câștigător al ediției precedente a Cupei Equestria), pe Locul II Norbert Schumann de la CSA Steaua, iar pe Locul III Bogdan Milașcon de la Top Class.
În acest sezon, Equestria va organiza alte două concursuri de sărituri peste obstacole după următorul calendar:
20 – 23 iulie 2017 – Marele Premiu al Municipiului Bucuresti și
17 – 20 august 2017 – Salonul Calului, Finala.
Galerie foto
© Equestria, Dragoș Bărbulescu