Norbert Schumann câștigă încă un trofeu Jockey Club, însă pe locul I în clasamentul general rămâne Ionel Bucur. Mai multe, în rândurile ce urmează.
În perioada 2 – 5 iunie 2016, la clubul de echitație Regatul Cailor din Adunații Copăceni s-a desfășurat concursul național de sărituri peste obstacole Grand Prix Jockey Club. Competiția a găzduit 30 de probe de diferite niveluri de dificultate dedicate tuturor categoriilor de concurenți: cai tineri, debutanți, copii, juniori și seniori.
Cea mai așteptată probă a competiției, Grand Prix Jockey Club, s-a desfășurat duminică în fața tribunelor pline de la Regatul Cailor.
Proba a fost a patra etapă de Grand Prix dintr-un circuit de șase etape organizate în acest sezon competițional la Regatul Cailor. Călăreții care au ocupat un loc pe podium au acumulat punctaje valoroase pentru Finala Grand Prix.
Rezultatele probei Grand Prix Jockey Club:
În probă au luat startul 9 cai dintre care 5 au terminat parcursul cu 0 puncte penalizare, calificându-se, astfel, în barajul probei care a stabilit clasamentul acestei etape. Călăreții au avut de parcurs obstacole cu înălțimea de 1,40 de metri, respectiv 1,45 de metri în baraj.
Primul la start în baraj a fost Norbert Schumann pe calul BELLE DE JOUR, stabilind etalonul de viteză și timp în fața celorlalți 4 concurenți. Sportivul de la CSA Steaua s-a calificat în baraj și cu cel de-al doilea cal, CLEARWATER S, însă cu el a fost eliminat.
Radu Ilioi și GRANINI
Locul I: Norbert Schumann, pe calul BELLE DE JOUR, de la CSA Steaua, proprietarul calului Ștefania Stoica Schumann, cu 0 puncte penalizare și 38,21 de secunde
Locul II: Ionel Bucur pe calul CASSIUS, de la CSM SIBIU, proprietar P. Vassilios și I. Bucur, cu 0 puncte penalizare și 39,29 de secunde
Locul III: Radu Ilioi pe calul GRANINI, de la CSM Sibiu, proprietar Alin Giurea, cu 4 puncte penalizare și 41,84 de secunde (concurentul nu s-a calificat în baraj și pe calul QUINTENDER)
Locul IV: Luca Ruxandariu pe calul QUINETT, de la clubul de echitație Felix Țopescu, 4 puncte penalizare și 42,5 secunde
Locul V: Norbert Schumann pe calul CLEARWATER S (eliminat).
Norbert Schumann și BELLE DE JOUR, în proba Grand Prix Jockey Club
La ceremonia de premiere au luat parte domnul vicepreședinte Constantin Avramescu și domnul Răzvan Andrei Mocanu din partea Jockey Club Român, doamna Marilena Mladin Brădișteanu, vicepreședinte al Federației Ecvestre Române, domnul Valentin Canea, directorul de concurs.
Câștigătorul probei Grand Prix Jockey Club este Vicecampion Balcanic, deține numeroase premii internaționale, precum și titlul de Campion Național în anul 2015, dar și în anii 2009, 2010, 2012, 2014.
Trofee câștigate recent de Norbert Schumann, susținute de Jockey Club: Salonul Calului ediția 2014, Salonul Calului, etapa I 2015, Cupa României Jockey Club 2015, Finala Campionatului Național de Seniori 2015.
Norbert Schumann și BELLE DE JOUR în barajul probei care le-a adus câștigarea etapei de Grand Prix
Clasamentul Grand Prix Jockey Club Tour, după primele patru etape:
Ionel Bucur, maestru al sportului (Titlu dobândit în anul 1987), conduce clasamentul general încă de la prima etapă.
Locul I: Ionel Bucur pe calul CASSIUS cu 145 de puncte
Locul II: Luca Ruxandariu pe calul QUINETT cu 136 de puncte
Locul III: Patrick Petre pe calul FOR MANNY cu 93 de puncte
Locul IV: Alexandra Mladin Brădișteanu pe calul COOPER’S CREEK cu 90,5 puncte
Locul V: Bogdan Leonte pe calul CRISTALLA cu 63,5 puncte
Locul VI: la egalitate cu 40 de puncte, fiecare câștigând doar o etapă de Grand Prix: Radu Ilioi pe QUINTENDER, Ionuț Ursache pe SPACEHOPPER și Norbert Schumann pe calul BELLE DE JOUR.
Ionel Bucur și CASSIUS
Ultimele două etape de Grand Prix se vor desfășura la Regatul Cailor după următorul calendar:
9 – 12 iunie – Cupa României (etapa de Grand Prix: duminică, 12 iunie)
25 – 29 august – Concursul internațional CSI 1* (Finala Grand Prix Jockey Club Tour: duminică, 29 august)
Mai multe informații despre programul acestor competiții, pe site-ul organizatorilor.
Citiți și articolele:
http://jockeyclub.ro/cronici/radu-ilioi-castigatorul-etapei-grand-prix-jockey-club
Galerie foto
© Jockey Club, FER – Luxury Photo Video