În perioada 19 – 20 august 2016, la Sălcioara, Dâmbovița, s-a desfășurat Concursul național de anduranță „Cupa Shagya”. Evenimentul a fost organizat de Viorel Dabija, în calitate de director de concurs și președinte al Shagya România – Asociația crescătorilor și proprietarilor de cai din rasa Shagya Araber. În după-amiaza zilei de vineri s-a desfășurat inspecția sanitar-veterinară, iar sâmbătă s-a desfășurat concursul propriu-zis de anduranță.
Dr. Ilie Georgescu, membru al Comitetului Alergărilor din Jockey Club Român, apreciat în lumea ecvestră pentru realizarea primului Studbook al rasei după 1989 și pentru contribuțiile aduse la crearea rasei cal de sport românesc, a scris următoarele rânduri, în urma participării la concurs:
„Personalul organizator, juriul de teren, comisia sanitar veterinară, medicul de concurs și întreaga echipă implicată au dovedit profesionalism și calități pentru aceste activități.
Au fost aplicate și respectate în totalitate regulamentele FEI (Federația Ecvestră Internațională)și FER (Federația Ecvestră Română). Activitatea tehnică a concursului a fost coordonată și controlată de către un arbitru internațional desemnat de FEI.
La proba de anduranță au participat 29 de cai, astfel: 16 cai la proba de 30 de kilometri, 5 cai la proba de 40 de kilometri și 3 la proba de 60 de kilometri și 5 cai la proba de 80 de kilometri.
Pe echipe, participarea a fost următoarea: 13 cai CS Shagya, 6 cai AE Hipohouse, 5 cai CSE Decebal, 2 cai CS Romsilva, 2 cai CSA Steaua și unul de la CS Forras.
Timp foarte bun. Terenul de concurs, pe malul râului Dâmbovița, cer parțial acoperit, adieri de vânt, terenul (drumul) din pământ bătătorit și iarbă cu treceri peste drumuri asfaltate sau pietruite.
1) Proba de 30 de kilometri a fost câștigată de Romsilva, călăreț Berejovschi Dumitru, armăsar Shagya LXII – 44.
2) Proba de 40 de kilometri a fost câștigată de CS Shagya, călăreț Mircea Mihai, cu iapa Zahra.
3) Proba de 60 de kilometri a fost câștigată tot de CS Shagya, călăreț Cristea Vanesa, cu iapa Raira.
4) Proba de 80 de kilometri a fost câștigată de CSE Decebal cu iapa Samira de Rendpeine
Domnul Guillaume Fillet, membru Jockey Club Român, a participat ca proprietar și antrenor la acest concurs cu iapa Tessa (Hadlan XXXVIII – 24) de 5 ani, care la proba de 30 de km, din 16 concurenți, a venit pe locul 7. Rezultatul este foarte bun, având în vedere că atât călărețul, cât și calul sunt începători.
Pe lângă calitățile fizice, mersuri în special foarte bune, conformație, constituție, dimensiuni corporale, iapa are clar potențial foarte valoros.
Tatăl Hadban XXXVIII și mama, Siglavy – Bagdady XIV-23 aduc cu ei sângele (genele) celor mai bune linii de Shaghya Araber și Pur Sânge Arab: Mersuch, Gazal, El Sbaa, Nedjari, Shagya, Koheilan, Dahoman.
Cupa Shagya Anduranbță, Ediția I, deschide un drum spre o victorie sigură pe plan național și internațional. Avem cai rasa Shagya Araber produși de crescătoriile noastre care vor face mari performanțe.
Crescătorii, proprietarii, sportivii, antrenorii, medicii veterinari, îngrijitorii au pregătirea necesară dar, mai ales, dragostea pentru acest sport, pentru a pune în evidență capacitatea genetică a acestor rase de cai «Shagya Araber», crescuți în România de peste 100 de ani.
Din partea Jockey Clubului Român, la acest concurs de anduranță ecvestră, au participat domnii Ilie Georgescu, Florian Micu și Guillaume Fillet.
P.S. Armăsarul MERSUCH XIX, născut în anul 1977 la Herghelia Jegălia, din iapa 127 Araber Shagya XXXIX – 6 și armăsarul MERSUCH XVI (vezi Studbook vol. 1, București 1978 – Pure Arabian and Arabian Horses in Romania, pag. 92), la concursul internațional «Armăsari Rasa Shaghya Araber cu vârsta peste 11 ani» a obținut Titlul de Campion European.
Pentru activitatea mea de creștere și promovare a calului arab, organizatorii mi-au oferit „Cupa Shaghya – Anduranță, Ediția I” Sălcioara Dâmbovița, august 2016, cupă ce o ofer Jockey Clubului Român.”
Ilie Georgescu
______________
Înapoi la secțiunea Cronici.
Galerie foto
© Jockey Club, Florian Micu, Guillaume Fillet, Shagya România, surse Facebook