Călărețul a câștigat sâmbătă Trofeul Jockey Club pe calul Quickborn într-o competiție cu baraj la care au luat parte 19 cai, printre care s-au numărat și câștigătorii Aurului Balcanic din 2016.
Răzvan Bozan și Quickborn, doamna Mariana Moisei și dr. Ilie Georgescu
În perioada 22 – 25 septembrie 2016, la clubul de echitație Equestria din Tâncăbești s-a desfășurat Finala Circuitului Salonul Calului, competiția națională desfășurată în trei etape anuale. Pe parcursul celor 4 zile de concurs, evenimentul a găzduit probe de diferite niveluri de dificultate dedicate categoriilor Copii, Amatori, Debutanți, Seniori și cai de nivel C, B și A, dar și momente demonstrative de spectacol ecvestru.
Salonul Calului a primit în această primăvară Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria.
În calitate de șef de pistă, a fost invitat domnul Gilbert Remy (Luxemburg).
Răzvan Bozan și Quickborn
Trofeul Jockey Club – o probă de tradiție la Equestria
În după-amiaza zilei de sâmbătă s-a desfășurat proba Trofeul Jockey Club, o probă de nivel B, cu înălțimea obstacolelor de până la 1,30 de metri. În probă s-au înscris 19 cai, dintre care 10 au luat startul în barajul probei care a presupus ridicarea obstacolelor până la nivelul de 1,35 de metri.
Parcursul mai scurt din baraj a pus accentul pe abilitățile tehnice, de forță și de viteză ale competitorilor. Într-o luptă strânsă cu cei mai buni călăreți din Balcani, unde din cei 9 calificați în baraj, 7 au terminat parcursul cu 0 puncte penalizare, câștigătorul a fost stabilit după criteriul celui mai bun timp.
Proba a fost câștigată de călărețul Răzvan Bozan, de la CSM Sibiu, cu același cal pe care Ștefana Ilaș, eleva sa, a câștigat anul acesta Titlul de Campioană Balcanică la Copii, în anul său de debut competițional.
În probă au concurat, deopotrivă, Campionii Balcanici 2016: Ionel Bucur – deținătorul Titlului de Campion Balcanic la Seniori Individual, Titlu obținut și cu Echipa României din care au făcut parte Norbert Schumann, Radu Ilioi și Andy Candin (care a lipsit de la acest eveniment).
Norbert Schumann și Clearwater S
Clasamentul probei Trofeul Jockey Club
Locul I: Răzvan Bozan pe calul Quickborn, de la CSM Sibiu, proprietar al calului este călărețul, cu 0 puncte de penalizare și 42,17 secunde
Locul II: Ionuț Ursache pe calul Spacehopper, de la AER & Horses Târgu-Mureș, proprietar al calului este Hotel Privo, cu 0 puncte de penalizare și 42,81 secunde
Locul III: Norbert Schumann pe calul Clearwater S, de la CSA Steaua București, proprietar al calului este călărețul, cu 0 puncte penalizare și 43,11 secunde
Locul IV: Ionel Bucur pe calul Cassius, de la CSM Sibiu, proprietar al calului este călărețul, cu 0 puncte de penalizare și 43,28 de secunde
Locul V:Ionuț Ursache cu cel de-al doilea cal, Cashmere 31, proprietar al calului este Emil Morariu, cu 0 puncte de penalizare și 45,60 de secunde
La Festivitatea de premiere, din partea Jockey Club Român au luat parte domnul Vicepreședinte Constantin Avramescu și domnul doctor Ilie Georgescu și, din partea Clubului Equestria, doamna Ozana Moraru, Director de concurs, și doamna Mariana Moisei, Președintele juriului de teren.
Trofeul Jockey Club la Salonul Calului a mai fost câștigat anul acesta de Radu Ilioi (prima etapă), Aurel Cojocariu (a doua etapă), iar în anul 2015 de Norbert Schumann (prima etapă), Ionuț Ursache (a doua etapă) și Radu Ilioi (etapa finală). În anul 2014, trofeul Jockey Club la Salonul Calului a fost câștigat de Norbert Schumann.
Finala Circuitului Salonul Calului, ediția 2016
Sub forma unei competiții de „cupă”, călăreții au cumulate puncte de-a lungul celor trei etape la Salonul Calului, iar în ultima zi de concurs, proba de nivel A a stabilt în definitiv câștigătorul. Au fost premiați atât călăreții câștigători ai fiecărei probe, cât și cei care au cumulat puncte pe parcursul celor trei etape de primăvară, vară și toamnă.
Astfel, pe locul I s-a clasat Norbert Schumann de la CSA Steaua cu Clearwater S, cumulând un total de 136,5 puncte, urmat pe locul doi și trei de Bucur Ionel cu Cassius și Ursache Ionuț cu Spacehopper de la Clubul AER & Horses. În top 5 s-au regăsit și Lates Florin de la Clubul gazdă Equestria, urmat de Cebotaru Tiberiu de la CS Iași.
Premiile totale la Finala Circuitului Salonul Calului au fost de peste 45.000 de lei, se arată în comunicatul oficial emis de organizatori.
Radu Ilioi și Granini
Galerie foto
© Jockey Club, Dragoș Coman, Sixteen Photography