La concursul „Trofeul Jockey Club” recent încheiat la Clubul Sportiv Equestria, Norbert Schumann de la CSA Steaua a câștigat cele mai complexe probe de sărituri peste obstacole cuprinse în program, culminând cu Trofeul Jockey Club de duminică. Sportivul a concurat alături de patru cai în aceste trei probe, însă Cup de Noir i-a adus două victorii consecutive, inclusiv marele premiu al concursului. Fericita proprietară a calului este Miruna Tarita.
În perioada 21 – 23 iunie 2019, la Equestria s-a desfășurat Ediția 2019 a Concursului național de sărituri peste obstacole „Trofeul Jockey Club”, devenit o tradiție pentru iubitorii sportului ecvestru din România. Organizat în parteneriat cu Federația Ecvestră Română, concursul a găzduit probe cu diferite niveluri de dificultate, spectatorii urmărind din tribune evoluția a peste 100 de cai înscriși în rândul celor 15 probe. Au evoluat cai și călăreți pentru categoriile Copii, Juniori, Tineret, Amatori, Debutanți, Nivel D, C, B și A.
Astfel, proba nr. 4, de Nivel B, cu înălțimea obstacolelor de până la 1,30 de metri, ce s-a desfășurat în prima zi de concurs, a fost câștigată de Norbert Schumann pe calul Corado Lover, aparținând tinerei amazoane Ștefania Stoica Schumann. Concursul a debutat spectaculos, cum opt cupluri cal – călăreț au încheiat atunci parcursul cu 0 puncte de penalizare, însă Corado Lover a realizat timpul de 39,48 de secunde, cu aproape trei secunde mai rapid decât ocupantul locului secund.
Demn de menționat este tânărul sportiv Alexandru Ghiță, tot de la CSA Steaua, care a concurat în aceeași probă, însă la categoria Tineret, ocupând Locul I pe calul Elodie DMC, fiind singurul sportiv cu 0 puncte de penalizare din categoria sa și, totodată, obținând și cel mai bun timp, de 47,19 secunde.
În cea de-a doua zi de concurs, la proba nr. 9, tot de Nivel B, Norbert Schumann se impune în clasament alături de calul Cup de Noir, obținând, de asemenea, cel mai bun timp – de 64,1 secunde – dintre cei șase cai care au finalizat parcursul cu 0 puncte de penalizare. Cup de Noir a câștigat atunci la o distanță de cinci secunde față de ocupantul locului doi.
De remarcat este evoluția tinerei Ștefania Stoica Schumann care a condus clasamentul circa trei sferturi din durata probei, pe calul Cader, cu 0 puncte penalizare și timpul de 69,52 de secunde, devansându-l până și pe tatăl său care evoluase înaintea ei pe calul Lambert. Ștefania a rămas în topulcâștigătorilor la finalul probei, alături de nume mari ale echitației românești, obținând Locul al IV-lea din cei 22 de concurenți înscriși în probă.
Trofeul Jockey Club Român
Proba care a dat numele concursului s-a desfășurat, conform tradiției, în a treia zi competițională și a presupus ridicarea obstacolelor până la nivelul de 1,35 de metri, respectiv 1,40 în baraj. Fiind o probă de Nivel A, gradul său de complexitate a fost cel mai ridicat din concurs, începând cu înălțimea obstacolelor și designul parcursului, continuând cu cele 90 de secunde acordate și viteza medie recomandată de 400 de metri pe minut.
Spre deosebire de celelalte probe, regulamentul a presupus aici tragerea la sorți a ordinii în care sportivii urmau să evolueze în concurs. Comisia tehnică a solicitat, de asemenea, prezența unui membru Jockey Club la momentul tragerii la sorți, dl. Doru Gogulancea fiind de față.
La start s-au prezentat 14 cai, din care 8 au reușit să încheie parcursul cu 0 puncte penalizare, oferind publicului, prezent în număr mare la eveniment, un spectacol sportiv excepțional. Cei 8 finaliști s-au înscris, astfel, în barajul probei, care a reprezentat punctul culminant al zilei.
Barajul unei probe de Nivel A aduce mai multe provocări în plus, numărul obstacolelor fiind redus – implicând creșterea vitezei cu care sunt abordate, iar înălțimea de 1,40 de metri a cerut cele mai bune calități ale săriturii de forță pentru caii – atleți.
Fiecare sportiv a avut permisiunea de a se înscrie cu până la trei cai în această probă, iar Norbert Schumann a reușit să-i conducă în barajul probei pe toți trei: Cader, Corado Lover și Cup de Noir. Ionel Bucur, de asemenea, a reușit să se înscrie în baraj cu ambii săi cai – atleți: Cassius și Charma. Totodată, Aurel Cojocariu s-a înscris în baraj tot prin cei doi cai cu care a concurat în probă: Chavi și Chessina.
Au evoluat în acest baraj sportivi de renume ai echitației românești, cei trei călăreți menționați fiind multipli Campioni naționali, deținători de Titluri Balcanice și câștigători de locuri fruntașe la numeroase concursuri internaționale. Reprezentând noua generație din categoria Seniori, Florin Lateș s-a înscris în baraj pe calul Conrad G alături de care a evoluat excepțional în perioada recentă.
Etapa decisivă a acestui concurs a fost la fel de spectaculoasă precum proba inițială, competiția fiind foarte strânsă și aici: trei cai au reușit să încheie parcursul din baraj cu 0 puncte de penalizare stârnind cele mai aprinse aplauze. În timp ce alți trei cai au doborât doar o bară, obținând 4 puncte de penalizare fiecare.
Așadar, pe lângă obstacolele clasice, temperaturile caniculare au constituit un alt fel de obstacol, unde și norocul a jucat un rol – sportivii au putut risca în strategia prin care au abordat obstacolele, având în vedere multiplele posibilități de întoarcere permise de designul parcursului. Ocupantul Locului I este și călărețul care a riscat cel mai mult, rezultatul clasamentului de pe podium fiind redat exclusiv de dimensiunea timp, după cum urmează.
Clasamentul probei nr. 14, „Trofeul Jockey Club Român”
Locul I și câștigător al Trofeului Jockey Club Român: Norbert Schumann, de la CSA Steaua București, pe calul CUP DE NOIR, cu 0 puncte penalizare și 35,01 secunde, proprietarul calului: Miruna Tarita.
La scurt timp după câștigarea probei, sportivul a acordat un interviu pentru jockeyclub.ro despre parcursul său în acest concurs, cât și despre evoluția fiicei sale alături de care nu o dată a concurat:
„Cup de Noir este într-o formă foarte bună, e un cal foarte generos și sensibil în același timp. Te poți baza pe el și e și foarte rapid. Cup de Noir este fără îndoială un cal cu mentalitate de câștigător. Sunt fericit că pot concura cu el, mă bucur pentru proprietar și pur și simplu pentru cal, pentru evoluțiile sale uimitoare.”
Locul al II-lea: Maestru al sportului Ionel Bucur de la CSM Sibiu, pe calul CASSIUS, cu 0 puncte penalizare și 37,99 de secunde, proprietarii calului: Vasilis Petromichelis și Ionel Bucur,
Locul al III-lea: Maestru al sportului Aurel Cojocariu, de la C.S. Regatul Cailor, pe calul CHAVI, cu 0 puncte penalizare și 40,75 de secunde, proprietarul calului: Marius Lupu,
Locul al IV-lea: Aurel Cojocariu, de această dată pe calul CHESSINA, cu 4 puncte de penalizare și 37,77 de secunde, proprietar al calului: Valentin Devan,
Locul al V-lea: Florin Lateș, de la Equestria, pe calul CONRAD G, cu 4 puncte de penalizare și 38,31 de secunde, proprietar al calului: dr. Ozana Moraru.
La festivitatea de premiere sportivii au fost felicitați, din partea Jockey Club Român, de către domnii Constantin Avramescu, vicepreședinte de onoare, și Doru Gogulancea, iar din partea organizatorilor de către doamna dr. Ozana Moraru, președinte al Clubului Equestria, doamna Mariana Moisei, Maestru al sportului și președinte al Juriului de teren, domnul Claudiu Seliștean, membru al juriului de teren și reprezentant al Federației Ecvestre Române, precum și de domnul Vadim Iavorovski în calitate de șef de pistă.
Ocupanții locurilor II și III au primit câte o plachetă personalizată din partea Jockey Club Român, iar sportivilor de pe locurile IV și V le-a revenit câte o diplomă de recunoaștere alături de bine-meritatele cocarde oferite cailor. De altfel, toți caii înscriși au meritat toate aplauzele publicului, dovedind calități cu totul deosebite în urma efortului extraordinar de a parcurge aproximativ 20 de sărituri de forță într-un timp limitat.
Fondul de premiere al întregului concurs a fost de peste 40.000 de lei, pentru toate cele 15 probe disputate, din care 8.500 de lei au constituit fondul de premiere pentru proba distinsă cu Trofeul Jockey Club.
Următorul concurs care se va desfășura la Equestria va fi Cupa României și va avea loc în perioada 8 – 11 august 2019.
_____________________
Înapoi la secțiunea Cronici sportive.
Galerie foto
© Equestria, Dragoș Bărbulescu, Jockey Club