În seara zilei de miercuri, 27 septembrie 2017, la Jockey Club a avut loc evenimentul de lansare a cărții „Martha Bibescu și vocile Europei. Corespondență și Dosar CNSAS 1941 – 1945”, editat de Dr. Alina Pavelescu, istoric arhivist și director – adjunct al Arhivelor Naționale ale României. Volumul a apărut recent la Editura Corint în cadrul colecției „Istorie cu blazon”, inițiată și coordonată de Filip – Lucian Iorga.
La eveniment au luat cuvântul Mihai Brâncoveanu, nepotul Marthei Bibescu și autor al prefeței cărții, și istoricii Georgeta Filitti, Filip – Lucian Iorga și Alina Pavelescu.
Personalitatea Marthei Bibescu a fost evocată în prezența a numeroși invitați printre care s-au numărat, de asemenea, Constantin Brâncoveanu și reprezentanți ai mai multor familii istorice românești.
Prinţesa de la Mogoşoaia rămâne una dintre cele mai interesante personalităţi ale aristocraţiei din perioada interbelică. „A ştiut să fie câte puţin din tot ceea ce au crezut ceilalţi despre ea”, spune istoricul Alina Pavelescu.
„Prin intermediul unor documente inedite pâna acum, cititorul acestei cărți va descoperi o personalitate fascinantă, de o complexitate cu totul excepțională: o intelectuală, o cerebrală dar, în același timp, o ființă de o sensibilitate rară, care iubea frumosul […], o seducătoare care, cel mai adesea involuntar, era capabilă să stârnească pasiuni înflăcărate, ca aceea care îl mistuia pe diplomatul italian Francesco Lequio. Avea voință și curaj, știa la fel de bine ce voia și cum să realizeze cele dorite (de pildă, restaurarea Mogoșoaiei). Nu se interesa numai în mod pasiv de politică: prin numeroasele ei cunoștințe, a încercat cu perseverență să favorizeze ieșirea României din alianța cu Germania lui Hitler, ceea ce mai multe dintre documentele din acest volum o dovedesc cu prisosință.
Era un adevarat cetățean al lumii: se simțea la ea acasă peste tot, avea prieteni în toate țările. Prietenia conta, dealtfel, enorm pentru ea.”
Mihai Brâncoveanu
Înapoi la secțiunea Evenimente culturale.
Galerie foto
© Jockey Club, Doru Gogulancea, Cicerone Mândru