În perioada 23 – 24 mai 2015, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a organizat la Herghelia Jegălia din comuna Perișoru, județul Călărași, a doua ediție a concursului național de sărituri peste obstacole „Cupa Carnaval”, ediție jubiliară, marcând 25 de ani de la înființarea Romsilva. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Federația Ecvestră Română și Clubul hipic Romsilva.
Denumirea competiţiei este dată de numele calului CARNAVAL, născut la Herghelia Jegălia, un cal – atlet care a ajuns la Jocurile Olimpice de la Atena în anul 2004.
În prezența unui public foarte numeros, concursul s-a desfășurat pe iarbă și a cuprins 8 probe de sărituri peste obstacole, de diferite niveluri de dificultate, destinate categoriilor: Cai debutanți, Sportivi debutanți, Amatori, Copii, Cai tineri de 5 ani, Cai de 7 ani, niveluri E (1 m înățime), D (1,10 m), C (1,20 m).
Și în acest an, și în anul 2014, Jockey Club Român a fost partener al acestui eveniment, oferind, prin prezența membrilor săi, premiul pentru cea mai bună performanță cumulată a echipelor:
Locul I: Constantin Păsărin, pe caii ZANDOR și SWITCH DU LAMBERT, de la CSA Steaua București, cu un punctaj total de 63,5 puncte
Locul II: Ștefan Leonte, pe caii UCIC și OGICĂ, Vasile Teanc pe calul SUNSHINE și Timea Kovacs pe calul YAVRUM, de la Clubul hipic Romsilva, cu un punctaj total de 61,5 puncte
Locul III: Toma Chiru, pe caii SHANGATA și ZMEU, de la Agrointernațional, cu 59,5 puncte.
Trofeul Jockey Club a fost înmânat călărețului Constantin Păsărin, iar câștigătorii de pe podium au fost felicitați deopotrivă de către domnul dr. Ilie Georgescu și domnul Valentin Veron – Toma, reprezentând Jockey Club, și de către Președintele juriului de teren, doamna ing. Mariana Moisei.
Dintre personalitățile prezente la eveniment, s-a remarcat, de asemenea, prezența domnului Anghelache Donescu (n. 1945), călăreț olimpic, medaliat cu bronz în echipa României la Olimpiada de vară de la Moscova din anul 1980.
Herghelia Jegălia a fost înființată în anul 1921 ca depozit de remonți și iepe de prăsilă din rasele Pur sânge englez și Pur sânge arab pentru nevoile armatei. În prezent, herghelia este dedicată creșterii și ameliorării materialului genetic pentru rasa Cal de sport românesc, Trăpaș și Semigreu românesc, informează site-ul Romsilva.
Înapoi la secțiunea evenimente hipice.
Galerie foto
© Jockey Club