Concursul internațional CSI 1*, care va avea loc în acest sfârșit de săptămână, premerge Campionatul Balcanic de Sărituri peste obstacole organizat pentru prima dată în România după 20 de ani. Călăreții români vor avea în acest week-end „ultima repetiție în regim de concurs” în cadrul competiției CSI 1*. Intrarea va fi liberă, iar toate probele vor fi transmise în direct la adresa http://fer.org.ro/live/
Trei dintre călăreții Lotului Național se află în topul clasamentului Grand Prix Jockey Club Tour: Ionel Bucur, Luca Ruxandariu și Patrick Petre. În rândurile ce urmează vă invităm să citiți declarațiile lor înainte de Campionatul Balcanic, considerat al doilea ca importanță în plan european.
În perioada 25 – 28 august 2016, la clubul de echitație Regatul Cailor de lângă București (Sat Varlaam, com. Adunații Copăceni) se va desfășura Concursul internațional de sărituri peste obstacole CSI 1*, organizat în parteneriat cu Federația Ecvestră Internațională și Federația Ecvestră Română.
Peste 200 de cai din România și țările balcanice vor concura în rândul probelor dedicate călăreților profesioniști dar și copiilor, amatorilor și debutanților.
Concursul se desfășoară cu câteva zile înainte de Campionatul Balcanic de Sărituri peste obstacole care se va desfășura la aceeași bază hipică în perioada 1 – 4 septembrie 2016, prilej cu care la concursul din acest week-end s-au înscris numeroși călăreți din regiune, din țări precum Grecia și Turcia.
Lotul României la Campionatul Balcanic 2015, desfășurat în Grecia
Finala Grand Prix Jockey Club Tour
Cea mai așteptată probă a concursului CSI 1* va fi Grand Prix-ul programat duminică, 28 august, de la ora 15.30. Aceasta constituie cea de-a șasea etapă din Grand Prix Jockey Club Tour – circuitul de competiții organizate încă de la începutul sezonului la Regatul Cailor. Călăreții au adunat puncte la toate cele șase etape în funcție de rezultatele obținute, iar Grand Prix-ul de duminică va stabili clasamentul final.
Clasamentul provizoriu Grand Prix Jockey Club Tour
Locul I: Ionel Bucur pe calul CASSIUS, cu 185 de puncte
Locul II: Luca Ruxandariu pe calul QUINETT,cu 168 de puncte
Locul III: Patrick Petre pe calul FOR MANNY, cu 120 de puncte
Punctele se acordă după următorul criteriu:
Locul 1 – 40 pct Locul 6 – 31 pct
Locul 2 – 37 pct Locul 7 – 30 pct
Locul 3 – 35 pct Locul 8 – 29 pct
Locul 4 – 33 pct Locul 9 – 28 pct
Locul 5 – 32 pct Locul 10 – 27 pct
Declarațiile primilor 3 sportivi clasați despre așteptările pe care le au înainte de Campionatul Balcanic:
Ionel Bucur, 52 de ani, de la CSM Sibiu, multiplu Campion și Vicecampion Balcanic
„Categoric am vrea ca echipa României să facă o impresie foarte bună, să câștige cât mai multe Tiluri Balcanice, fruntașe. Organizarea Campionatului Balcanic, după atatia ani, se face la un nivel destul de inalt. Din acest punct de vedere, ne dorim să fim mai presus decât ceilalti organizatori din Balcani care poate că au trecut cu vederea mai multe lucruri. Știu că se fac eforturi mari ca organizarea acestui Campionat să se desfășoare la cele mai înalte cerințe, de aceea mi-aș dori ca și echipa României să fie pe podium și să aibe rezultate cât mai bune, iar astfel să ridicăm imaginea călariei la noi în țară și să atragem un public numeros la următoarele competiții.”
Ionel Bucur face parte din Lotul de Seniori al României de peste 35 de ani. La Campionatul Balcanic va concura pe calul CASSIUS la Seniori și va avea, de asemenea, doi cai în competiția de Cai tineri: ALEJANDRO la 7 ani și LADY SHUTTERFLY la 6 ani. Ionel Bucur este antrenorul mai multor tineri călăreți care vor concura la Campionatul Balcanic.
Luca Ruxandariu, 27 de ani, de la Clubul „Felix Țopescu” din București, Campion Balcanic la Tineret, Vicecampion Balcanic la Copii, Vicecampion la Juniori
„Toți suntem foarte optimiști și entuziasmați că se va organiza în România Campionatul Balcanic. Ca toate celelalte echipe, sperăm să obținem locurile I. E un Campionat deschis tuturor, vor participa cai și călăreți foarte buni, foarte bine pregătiți din țările din regiune. Cu siguranță că va fi un Campionat disputat din toate punctele de vedere. Antrenamentele din ultima perioadă au mers foarte bine. Sunt în formă și eu și QUINETT. La competițiile recente am mers foarte bine, iar în ultima perioadă i-am acordat o perioadă relativ mai lejeră. QUINETT e o iapă care a evoluat foarte mult în acest sezon.”
Patrick Petre, 24 de ani, de la Clubul Ecvestru Herneacova. În 2016 a obținut calificarea la Campionatul European, a obținut Medalia de Bronz la Campionatul Național al Germaniei în anul 2011.
„Sperăm ca Echipa României să ia cât mai multe medalii. Eu și FOR MANNY sperăm să obținem locul I, și pot spune că ne-am pregătit foarte bine pentru acest eveniment. Sunt multe provocări la care suntem gata să facem față: echipa Turciei, de exemplu, e una dintre cele mai bune din regiune. Mă simt pregătit atât eu cât și FOR MANNY și abia așteptăm zilele de competiție.
Programul Concursului internațional CSI 1*
Joi, 25 august
9:00: Cai tineri de 6 și 7 ani (1,15 – 1,20 m)
11:00 Bronze Tour (1,10 m)
13:45 Silver Tour (1,20 m)
16:30 Gold Tour (1,30 m)
18:00 Copii (1,10 m)
Vineri, 26 august
9:00 Cai tineri de 6 și 7 ani (1,15 – 1,20 m)
11:00 VIP Tour (1,00 m)
13:30 Silver Tour (1,25 m)
16:00 Gold Tour (1,35 m)
18:00 Copii (1,15 m)
Sâmbătă, 27 august
9:00 Finala Cai tineri (120 – 130 m)
11:00 VIP Tour (1,05 m)
14:00 Bronze Tour (1,15 m)
17:00 Finala Silver Tour (1,30 m)
Duminică, 28 august
9:00 Finala Bronze Tour (1,20 m)
12:00 Finala Copii (1,15 m)
15:30 Grand Prix – Finala Gold Tour (1,40 m)
18:00 Finala VIP Tour (1,10 m)
Mai multe amănunte despre programul competiției, pe site-ul organizatorilor.
Concursul CSI 1* este al doilea concurs internațional organizat la Regatul Cailor. Primul a fost în anul 2015, desfășurat pe perioada în care a avut loc Conferința Balcanică în România.
Valoarea premiilor la CSI 1* 2016 este de 16,300 de euro.
_________________
Despre concursurile organizate anul acesta în România și despre rezultatele călăreților români, vă invităm să citiți aici.
Galerie foto
© Jockey Club, Sixteen Photography, Daniel Angelescu, Badea Miki Mihaela, Facebook