Ep. 1 al seriei documentare „Alergări de galop la malul mării. Mangalia 1996 – 2002”. Începuturile din anul 1996
Manole Filitti (1911 – 1998) a fost Vicepreședinte Jockey Club în perioada 1991 – 1996, o personalitate de o erudiție aleasă, și, totodată, un martor valoros al fenomenului hipic din România. A cunoscut perioada de vârf a societății românești, declinul cauzat de război, ca apoi să traverseze vremurile grele în care a avut loc demolarea Hipodromului de la Băneasa și pierderea colegilor săi în închisorile regimului comunist.
A fost ales primul vicepreședinte Jockey Club la momentul refondării din anul 1991, aflându-se atunci printre puținii membri supraviețuitori ai Clubului din perioada interbelică. Motivația sa a fost redobândirea normalității în urma tuturor dezechilibrelor prin care trecuse societatea în vechiul regim. O normalitate care n-a fost tulburată la asemenea proporții în alte țări cu tradiție hipică.
Având în pregătire un viitor articol despre memoria distinsei personalități, în privința materialului de față ne vom rezuma la tema primei renașteri a galopului din România de după 1990, unde implicarea lui Manole Filitti, aflat la conducerea Jockey Club, a contat în mod hotărâtor la acest eveniment.
Cu inspirația etalonului interbelic dar și prin cooperarea cu instituțiile naționale, la puțin timp după reluarea activității Clubului, lucrurile au început să se îndrepte curând către un făgaș optimist. Asfel că în anul 1996, la inițiativa Jockey Club în parteneriat cu World Trade Center și Federația Ecvestră Română, a avut loc prima ediție a Salonului Internațional al Calului unde au putut fi aduși împreună specialiști, proprietari, călăreți, antrenori ș.a. oferind cadrul necesar în care s-au putut discuta problemele care împiedicau desfășurarea curselor de galop în România.
Eforturile susținute de Manole Filitti alături de colegii săi din conducerea Jockey Club și în strânsă cooperare cu instituțiile de profil au condus la relansarea curselor de galop în România, în același an, 1996. Pe cuprinsul verii, în fiecare weekend, au avut loc la Hipodromul de la Mangalia în total 9 reuniuni de galop, după o întrerupere de 35 de ani, rezultat al parteneriatului dintre Jockey Club și Regia Autonomă / S.N. „Cai de rasă”. Tribunele au fost arhi-pline.
Date esențiale ale Programul de alergări organizat de Jockey Club la
Hipodromul de la Mangalia în perioada 1996 – 2002:
55 de reuniuni (în medie 10 zile pe an)
352 de curse (în medie 58 pe an)
100 de cai partanți, în medie, pe an
Anul 2000: Primul Derby după 40 de ani de întrerupere, context în care la acea oră
41 de cai aparțineau proprietarilor privați din totalul de 96 de cai partanți.
În anul 1998, în urma bunei desfășurări a calendarului de curse, Jockey Club a primit încă o confirmare a Statutului său legal care atestă calitatea de autoritate în domeniul organizării curselor de galop în România prin semnarea protocolului cu S.N. „Cai de rasă”.
Așadar, o parte din visul lui Manole Filitti abia începea să se materializeze când, din nefericire, a încetat din viață la vârsta de 87 de ani, în anul 1998. Cursele de la Mangalia au continuat până în anul 2002 inclusiv. În amintirea sa, o cursă specială pentru Pur Sânge Englez a purtat numele „Premiul Memorial «Manole Filitti»”.
…………………………………………………………………… *
Alergările de galop de la malul mării constituie un episod deosebit de important pentru istoria hipismului românesc. Sportul a avut atunci parte de un avânt considerabil pe care îl vom amănunți în episoadele următoare ale acestei serii de articole documentare.
Modernizarea hipodromului de trap de la Ploiești finalizată în anul 2016, căruia i s-a adăugat pista de iarbă pentru galop, a costituit vestea mult-așteptată de hipismul românesc pentru a relansa alergările de galop în România, care nu mai avea parte de un hipodrom în acord cu norme agreate în plan internațional, nici calul de curse nu avea astfel parte de un spațiu dedicat consacrării pedigriului său.
Anul 2020, unul dintre cei mai dificili ani cu care s-a confruntat acest sport, a reprezentat momentul în care Jockey Club și-a reasumat rolul istoric prin parteneriatul semnat cu CSM Ploiești și Complex Hipodrom Ploiești.
Acest nou capitol dedicat dezvoltării curselor de galop are în prim plan cooperarea strânsă cu autoritățile internaționale, foruri din care Jockey Club face parte în calitate de membru cu drepturi depline reprezentând România, astfel încât prestigiul calului Pur Sânge Englez născut și crescut în România să atingă din nou cotele record din perioada interbelică. Și să le depășească.
Momentul prezent poartă mesajul întemeietorilor Jockey Club, iar cuvintele lui Manole Filitti din finalul articolului următor sunt o reală sursă de inspirație pentru iubitorii turfului, cu toate că autorul relatează momentele grele prin care a trecut acest sport nobil și situația dificilă din anul de început, 1996.
Cunoașterea trecutului obligă la construirea unui viitor mai bun și mai responsabil prin cooperarea instituțională susținută – cum întreruperea acesteia a dus la oprirea calendarului oficial de curse din anul 2002, situație ce trebuie evitată prin oricare mijloace.
…………………………………………………………………… *
Jockey Clubul Român la 23 februarie 1947
În ultimele numere am publicat în această rubrică, cifre uluitoare pentru noi, referitoare la mişcarea hipică din America de Sud. De asemenea, am relatat despre Adunarea generală din acest an a Jockey Clubului Român (februarie 1996).
Evident, România nu este America de Sud, dar oricum, starea în care se află creşterea cailor de rasă la noi lasă prea mult de dorit. Iar dacă ne-am referit numai la caii de pur sânge englez, atunci am constata cu dezolare că suntem aproape de cifra zero!!
Şi, căutând o motivaţie, ne-am dus cu gândul la anul 1946, deci cu 50 de ani în urmă, an în care a fost suspendată brutal activitatea Jockey Clubului Român. Am cercetat ultima Dare de seamă ce s-a mai publicat şi care relatează Adunarea generală din 23 februarie 1947, ţinută încă în saloanele noastre din str Episcopiei nr 9.
Darea de seamă este semnată de cei doi vicepreşedinţi de atunci şi anume de domnii Constantin Argetoianu şi Barbu Catargi.
Primul, politician bine cunoscut, cu studii de medicină, de o mare cultură, cu o bună doză de umor şi cinism, a fost arestat la 80 de ani în miez de noapte şi a murit doi ani mai târziu, în 1952, în închisoarea de la Sighet.
Cel de-al doilea, boier cu mare alură, avea toate calităţile păturii sociale în care se născuse. Pasionat crescător de cai de pur sânge englez, avea o bază model la moşia sa din comuna Măgureni – Prahova şi un grajd de curse ai cărui componenţi figurau în cele mai importante alergări ale timpului.
Darea de seamă începe prin a evoca pe cei morţi în cursul anului 1946. Sunt şase nume pe care le repetăm aici, pentru că reprezintă persoane care au participat la istoria ţării, fiind adesea în prim planul ei.
Poate că domnii Ion Mitilineu, Barbu Ştirbei, Niculae Filitti, Niculae Filodor, Alexandru Hurmuzache şi Constantin Stoicescu îşi mai găsesc loc în mintea unor cititori mai vârstnici ai acestor rânduri.
Să nu uităm că ne aflăm la scurt timp după ieşirea dintr-un război ucigător şi istovitor. Ţara trebuia să se refacă în toate elementele ei şi unul dintre aceste elemente era calul, cu toate implicaţiile economice şi sociale.
Crescătoriile şi grajdurile de cai pur sânge trebuiau să supravieţuiască şi asta constituia preocuparea majoră a Jockey Clubului Român.
El a acordat în acel an, 1946, crescătorilor şi proprietarilor, sume totalizând peste 2,4 miliarde de lei. Această sumă se compunea din premii şi prime, din subvenţii pentru fiecare cal aflat în antrenament şi importante alocaţii pentru furaje. Nu mă pot întinde prea mult în cadrul acestui articol, dar ar merita să citez mai pe larg cele consemnate în raportul la care mă refer, în care sunt arătate dificultăţile cu care s-a luptat Jockey Clubul Român şi sacrificiile materiale consimţite de membrii săi pentru realizarea finanţării sus arătate.
Totuşi citez: „Cele înfăptuite s-au realizat cu mari sacrificii pe care trezoreria noastră le resimte şi azi (1947) şi le va resimţi încă, timp îndelungat, acoperirea nu se va face decât greu şi treptat”.
În altă ordine de preocupări, găsim consemnat faptul că obligaţiuni cu caracter social au fost înfăptuite pentru a veni în ajutorul numerosului personal de tot felul, angrenat în această activitate hipică.
Cantine, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale, economat şi, în final, cu începere de la 1 ianuarie 1947, înfiinţarea unei case de pensii şi ajutor social pentru personalul permanent al societăţii.
Cam aici se situează începutul sfârşitului perioadei de înflorire a mişcării hipice la noi.
Oamenii de atunci, proprietari, crescători, antrenori, jockey au murit mai toţi. Supravieţuitorii s-au păstrat într-un con de umbră din care au ieşit după revoluţie. Mai erau în viaţă nouă din vechii membri ai Jockey Clubului Român, între timp au murit încă trei.
În 1946, Clubul avea 309 membri. Azi, la începerea adunării generale din 4 februarie a.c, erau 116, iar la închiderea ei, 162, după infuzia bine venită de 46 de noi membri.
Cu aceştia, în condiţii economice dezastruoase, pornim la drumul reconstruirii unei vieţi dinamice şi prospere a calului în România. Ni se asociază, sub diferite forme, crescători şi investitori care ne îndrituiesc să fim optimişti.
Manole Filitti
Nr. 9, Loto Prono, 26.02.1996
_____________________
Înapoi la secțiunea Articole.
Galerie foto
Credite foto: Arhiva Jockey Club, CSM Ploiești – Irimia Eduard, Overview.ro
