Filmat în fața oglinzii istorice și a candelabrului care au supraviețuit dezastrului post-1948, acest prim episod este o mărturie vie despre ce a însemnat Clubul pentru România europeană de altădată – și despre cum, în ciuda distrugerii fizice și simbolice din anii comunismului, spiritul Jockey Club a rezistat și renaște astăzi.
„Cele două obiecte pe care le vedeți au importanță pentru că sunt singurele care au putut fi salvate din masacrul cultural de după 1948”, spune dl Cernat – și de aici pornește o poveste care e mai mult decât istorie: e oglinda unei Românii demne și a unui ideal transmis între generații.
M-ați invitat să facem filmarea în fața acestei oglinzi în care se vede superbul candelabru din fața noastră. Presupun că nu întâmplător.
În primul rând, Clubul ăsta reprezenta România, care era o țară europeană recunoscută de către majoritatea țărilor civilizate.
Cele două obiecte, pe care le vedeți, au importanță pentru că sunt singurele două obiecte care au putut fi salvate din masacrul, aș putea spune, cultural, care s-a petrecut după 1948. Cu desființarea Clubului, bineînțeles, toate lucrurile au dispărut. Erau cărți, erau inclusiv arhivele care au dispărut.
Nimic nu s-a putut păstra decât această oglindă care nu avea cum să fie transportată, că are 6 m și nu cred că erau multe case în care să se poată plasa. Și acest candelabru care, la fel, nu poate să fie pus decât într un Salon foarte generos.
Restul, totul a dispărut. Ceea ce vedeți acum, totul a fost donat de membri ai Clubului, sau achiziționat, cumpărat și încercăm să refacem pe cât posibil ambianța anterioară războaielor, celui de al doilea război mondial, cel puțin.
Cu câtă ură au desființat comuniștii și dezintegrat ceea ce se petrecea aici
Era oglindirea a ceea ce s a întâmplat și ceea ce s a produs în România.
România a fost distrusă, după aceea reconstruită, dar mă rog într-un cadru care nu era cel istoric.
În 1946, gărzile patriotice ale lui Petru Groza au vandalizat sediul elitistului Club. Peste 15 ani, Hipodromul a fost dărâmat cu toate instalațiile lui, sediul remarcabilului Club devenind un rentabil magazin de circuit închis, Com Turist, dacă vă mai aduceți aminte, dedicat exclusiv protipendadei comuniste. Caii au viețuit neștiuți, neantrenați, nemângâiați în crescătoriile din țară, dacă n-au ajuns dintre ei direct la abator.
Urmăriți campania: https://jockeyclub.ro/articole/seria-de-interviuri-document-jockey-club-roman-150-de-ani-traditia-continua