Jocheul italian Lanfranco „Frankie” Dettori a fost distins de curând cu titlul de Cel mai bun jockey al anului 2015 de către Longines, se arată în comunicatul oficial remis către Jockey Club Român. Ceremonia de premiere a avut loc la data de 11 decembrie 2015 la Hong Kong Convention & Exhibition Centre, la Gala Dinner din cadrul Longines Hong Kong International Races.
……………
Longines World’s Best Jockey Award se decernează în urma performanțelor înregistrate pe parcursul a celor mai bine cotate 100 de curse de galop din Group 1 și de Gradul 1 desemnate de forurile Longines World’s Best Racehorse Rankings. Punctajul fiecărui jockey se cuantifică în intervalul 1 decembrie ale anului precedent și 30 noiembrie ale anului curent. Jocheii primesc astfel 12 puncte pentru victorie, 6 puncte pentru locul secund și 4 puncte pentru clasarea pe locul al treilea.
Jocheul stabilit în Marea Britanie, Frankie Dettori, a câștigat cinci dintre cursele calificative, a terminat de patru ori pe locul al doilea și al treilea, cumulând astfel 100 de puncte care i-au adus nu doar titlul de Cel mai bun jockey al anului, dar și meritul de a fi considerat jocheul cu cele mai multe poziții pe podium dintre toți jocheii din lume.
Patru dintre cele cinci victorii ale sale au fost câștigate pe calul în vârstă de trei ani, Golden Horn, câștigător al titlului de Cel mai bun cal din Europa, prin: Investec Derby, Coral-Eclipse, QIPCO Irish Champion Stakes și Qatar Prix de l’Arc de Triomphe, iar cea de-a cincea victorie a fost obținută pe calul Undrafted la Diamond Jubilee Stakes de la Royal Ascot. Alte victorii dobândite de jockeul anului au fost înregistrate la Prix de Diane Longines, Darley Prix Morny și Juddmonte Middle Park Stakes.
La ceremonia de la Hong Kong, premiul i-a fost oferit lui Dettori de către Vicepreședintele Longines și totodată Directorul de Marketing Internațional al companiei, domnul Juan-Carlos Capelli, și de către Președintele International Federation of Horseracing Authorities (IFHA), domnul Louis Romanet.
„Prin recunoașterea excelenței în sporturile hipice Longines promovează valorile ce aparțin de tradiție, eleganță și performanță”, a declarat domnul Capelli. „Jocheii sunt, pur și simplu, atleți incredibili, abilitățile lor sunt impresionante și merită să fie recunoscuți de fiecare dată pentru talentul lor.”
„Frankie Dettori este unul dintre starurile curselor de galop” a declarat domnul Romanet. „Evoluția sa la Qatar Prix de l’Arc de Triomphe pe Golden Horn a fost o adevărată capodoperă. Mai mult, a dat dovadă de multă consistență la cursa de galop a anului, un fapt absolut remarcabil. El este, fără îndoială, un câștigător care merită din plin acest titlu.”
În clasamentul premiat la Hong Kong, pe locul al doilea s-au poziționat la egalitate, cu 90 de puncte, Ryan Moore, jocheul care a câștigat în anul 2014 titlul inaugural de Longines World’s Best Jockey Award și Victor Espinoza, jocheul care a câștigat cu American Pharoah râvnitul trofeu american Triple Crown în anul 2015. Pe locul al patrulea s-a clasat Maxime Guyon cu 88 de puncte, iar pe locul al cincilea s-a calificat Javier Castellano cu 86 de puncte. Clasamentul complet poate fi consultat la adresa ifhaonline.org.