20 noiembrie 2025
În seara aceasta, am avut onoarea de a găzdui evenimentul de lansare a volumului „Desculțele regale”, publicat la Editura Vremea și semnat de colegul nostru, domnul Radu Negrescu-SUȚU, membru al Clubului.
“Am încercat să transmit cititorului o emoție, luându-l prin surprindere, după ce înainte am căutat să mă surprind pe mine însumi… pentru că finalul nuvelelor mele este neprevăzut. Cum este și viața… Dar cum s-a născut această carte? Creat-am eu oare aceste personaje sau m-au creat ele pe mine? Aceasta nici acum nu-mi este clar… Dar din aceste personaje onirice a ieșit o carte, mult dragă mie. O cărticică. O iluzie, o nălucă…” a spus dl. Negrescu în prezentarea volumului domniei sale.

“Această carte se poate citi ca un roman de ficțiune, polițist, misterios care la sfârșit te lasă surprins… pentru că autorul te mută dintr-un univers în altul…Totul este de o frumusețe și o estetică deosebite” Silvia COLFESCU, directoare Editura Vremea.
Doamna Odilia Roșianu, redactor la Edituriă: “Cartea este un carusel de neuitat, scris cu arta vorbelor, cu final surprinzător. Și are multe …finaluri neașteptate” Autorul a împărtășit detalii din procesul creativ și modul în care, prin aceste pagini, provoacă cititorii la o călătorie captivantă prin timp, lume și subconștient. „Desculțele regale” este o lucrare plină de surprize, în care ficțiunea și realitatea se împletesc într-un mod inedit, iar cititorii sunt mereu lăsați cu gândul la finaluri neașteptate.”
Volumul poate fi comandat de pe platforma editurii
https://edituravremea.ro/colectii/autori-romani/descul%C8%9Bele-regale
Ne bucurăm că am putut găzdui un astfel de eveniment și suntem mândri să continuăm promovarea afirmării culturale a colegilor noștri, membri ai Clubului. Seara s-a încheiat cu o sesiune de autografe, unde dl Radu Negrescu-Suțu a avut ocazia să interacționeze direct cu publicul. Participanții au fost invitați să continue schimbul de impresii și să socializeze la un cocktail.









