Volumul „Visuri spulberate. Elisabeta. Principesa României, regina Greciei” – publicat la Editura Corint și lansat în seara de 03 aprilie 2025 în Saloanele noastre – este o carte-document, semnată de doamna Diana Mandache, istoric, doctor, cercetător specializat în istorie contemporană, expert în studiul patrimoniului regal și autoare a peste 20 de volume.
Evenimentul – deschis cu obișnuita-i eleganță de vicepreședintele Clubului, domnul Răsvan Cernat, și moderat cu măiestrie regală de Doamna Simona Preda – istoric, critic literar, jurnalist cultural și brand manager al Editurii Corint – a reunit personalități culturale, membri ai Clubului și invitați de marcă din lumea academică.
Au luat cuvântul:
* Domnul Doru LICIU – director Arhivele Diplomatice MAE
* Domnul Mihai MANEA – profesor și doctor în istorie, inspector de specialitate I.S.M.B.
* Domnul Ion M. IONIȚĂ – istoric și coordonator colecție Corint Istorie, redactor-șef al revistei Historia
și nu în ultimul rând,
* Doamna Diana Mandache – autoarea
Volumul – disponibil în librării și online pe site-ul Editurii Corint – reconstituie povestea fascinantă a principesei Elisabeta a României, devenită regină a Greciei – o femeie prinsă între așteptările unei educații princiare pierdute, datoria față de familie și răsturnările istorice care i-au tulburat destinul. Cartea este mai mult decât o biografie – este o confesiune istorică, un portret emoționant al unui om care a iubit, care a pierdut tot – o lecție de istorie, curaj și fragilitate umană.
“Visuri spulberate. Elisabeta, Principesa Romaniei, Regina Greciei”, o carte despre fiica cea mare a reginei Maria și a regelui Ferdinand – “o personalitate artistică, introspectivă și timidă, ascunsă într-un chip plin de maiestate clasică. Căsătoria Elisabetei cu George, ducele de Sparta, o imersează într-o Grecie convulsivă, dominată de rivalități politice, unde regele, guvernele și loviturile de stat se succed într-un fluviu învolburat de Marele Război sau cel greco-turc, de rivalitățile dintre monarhiști și republicani, de militarii care intervin în politică pe parcursul mai multor decenii, conturându-se o istorie dramatică pentru dinastie. De la principesă moștenitoare a Greciei, în scurt timp ajunge regină consoartă, viața fiindu-i dăltuită permanent de asperitățile experienței dobândite. De aici începe metamorfozarea într-un personaj regal cu valențe artistice, completate de interesul pentru comerț și afaceri. Urmează iluziile exilului, o fantomatică neșansă care până la urmă o acoperă de singurătate și datorii.” spune Diana Mandache.
„Viața familiilor fascinează. În momente tulburi, ca cele pe care le trăim, modelul familiilor puternice oferă stabilitate.” Aceste cuvinte rostite de istoricul Ion M. Ioniță rezonează puternic cu și în prezentul realității acestor vremuri.
“Regina Elisabeta este înhumată în pământ francez. Un ideal ar fi, dacă vrem să ne aducem istoria în țară, dacă vrem să mai batem la porțile adevăratei istorii, ideal ar fi ca Elisabeta să fie readusă în țară și înhumată la Catedrală Arhiepiscopală unde este necropola Familiei Regale a României” Mihai MANEA.
Seara s-a încheiat, ca de obicei, într-o atmosferă caldă și familială, cu o sesiune de autografe și zâmbete. Membrii Clubului, unii dintre ei descendenți ai vechii elite românești, au împărtășit istorii și fotografii de familie și au regăsit fire nevăzute care îi leagă de epoca regală. “Din om în om se transmite istoria” a spus domnul Jean Chrissoveloni, membru Jockey Club, urmaşul unor celebri bancheri greco-români din perioada interbelică.
A fost, și de această dată, mai mult decât o lansare de carte — a fost o seară cu parfum de istorie și speranță.
















