Pe data de 15 octombrie, Hipodromul Ploiești a găzduit unul dintre cele mai spectaculoase evenimente hipice ale toamnei.
Cei peste 600 de spectatori din tribune s-au bucurat, într-o atmosferă incendiară, plină de eleganță și rafinament, de două curse spectaculoase de galop: cursa “Alexandru Marghiloman 2023” și cursa”Periș”. Cu sprijinul Clubului pasionaților Tesla “T.H.O.R.”, cursele de duminica aceasta au beneficiat, în premieră, de un safety car 100% electric, marca TESLA.
7 cai au luat startul în cursa de galop “Alexandru Marghiloman 2023”, desfășurată pe distanța clasică de 2430m. Armăsarul ALTAN, unul dintre favoriți, s-a impus, confirmând forma lui foarte bună din ultima perioadă.
Evenimentul a fost onorat de prezența strănepoatei marelui om politic Alexandru Marghiloman, doamna Irina Vlăducă-Marghiloman, care a prezidat premierea câștigătorului.
Câștigătorii cursei “Alexandru Marghiloman 2023” au fost:
Locul I – ALTAN (GER), cu jocheul Radostin Ivanov, proprietar Omer Memur.
Locul II – LIVELY LYDIA (GB), cu jocheul Valentin Atanasov, proprietar Radan Elena Mirela.
Locul III – SUNSHINE MEADOW (FR), cu jocheul Stoyan Gancev Lukov, proprietar Lungu Cătălin.
Locul IV – BAY WATCHING (GB), cu jocheul Mehmed Mustafa, proprietar Matei Cosmina Alexia.
La festivitatea de premiere a participat și doamna Alexandra Greville, fiica doamnei Irina Vlăducă-Marghiloman, alături de vicepreşedinţii Jockey Club, domnul Răsvan Cernat şi domnul Tudor Roşca.
În a doua cursă de galop a zilei, Premiul “Periș”, desfășurată pe o distanță de 1470m, s-a impus iapa Night For Overdose (HUN), condusă de jockeul Nurhay Hamil Zyulkyuf.
Numele cursei ne amintește de celebrul armăsar murg „PERIȘ” născut în 1938, în Franța, descendent al lui FIRDAUSSI și BROWNHYLDA, câștigător a numeroase premii.
Câștigătorii premiului “Periș”:
Locul I – NIGHT FOR OVERDOSE (HUN), cu jocheul Nurhay Hamil Zyulkyuf, proprietar Mazilu Aurel.
Locul II – MISTER FIVE EURO (FR), cu jocheul Valentin Atanasov, proprietar Radan Elena Mirela.
Locul III – MARCELLUS WALLACE (IR), cu jocheul Sandu Octavian S., proprietar Hogea Cătălin.
Locul IV – KHAIRAN (GB), cu jocheul Bagoly Szabolcs, proprietar Nadrag Florin.
Ceremonia de premiere a celei de-a doua curse de galop a fost oficiată de domnul Jacob R. Shenkin, Comisar Internațional și observator din partea IFHA-EMFHA, invitat special al Jockey Club, împreună cu vicepreședinții Jockey Club Român, domnii Răsvan Cernat și Tudor Roșca, alături de Şerban Cantacuzino, membru în Comitetul Alergărilor.
Comisia de curse a fost alcătuită din comisari experți, membri ai Jockey Club: domnii Tudor Roșca, Doru Gogulancea, Iulian Ovidiu Dina, Dan Eugen Vasiliu Stașco și Răzvan Andrei Mocanu (comisar șef).
Rezultatele oficiale ale curselor de duminică, 15 octombrie, pot fi consultate aici.
Ca partener al evenimentului, Editura Corint a oferit două premii aparte: “cea mai frumoasă pălărie” purtată de o spectatoare și “cel mai frumos cal pur sânge englez” înscris în cursă. Aceste premii au omagiat amintirea Reginei Maria a României, neuitată ambasadoare a eleganței și iubitoare a sportului ecvestru.
Pentru că muzica aduce ritm vieții, bucurie și speranță, atmosfera vibrantă a reuniunii a fost susținută și în pauzele dintre curse de micro-recitaluri muzicale ale invitatei noastre, Luana Toader, câștigătoarea Festivalului-Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Uşoare Româneşti “Trofeul Tinereţii”.
Mulțumim tuturor partenerilor și, nu în ultimul rând, clubului de pasionați Tesla “T.H.O.R.”, care ne-a pus la dispoziție “chase carul” 100% electric – una dintre cele mai puternice asemenea mașini care, pe lângă faptul că nu poluează, este silențioasă, lipsa zgomotului motorului reducând stresul cailor din cursă. În plus, accelerația instantanee permite urmărirea cursei încă de la plecarea din start-gate.
Foto: Andrei Ion Valeriu Tomescu (membru Jockey Club Român)