Joi, 13 iunie 2024, Jockey Club Român a fost gazda evenimentului de lansare a cărții memorialistice “Vis împlinit”, semnată de colegul nostru, profesorul Dumitru Lecca, antrenor emerit de baschet și fost selecționer al echipei naționale a României.
Vis împlinit este o carte despre amintirile domnului profesor, din minunata lume a baschetului și povestiri din cariera de antrenor a domneie sale.
Deschiderea serii a revenit vicepreședintelui Jockey Club, domnul Răsvan Cernat, care a subliniat importanța momentului pentru Clubul nostru, dar și pentru lumea sportivă și culturală.
Prezentarea cărții a fost făcută de:
Dl. Theo Hossu-Longin – scriitor,
Dl. Filip-Lucian Iorga, colegul nostru, membru Jockey Club, istoric & scriitor și
Dl. @Florentin Marinescu – Președintele Federației Române de Arte Marțiale.
Născut la 29 februarie 1936, Dumitru Lecca a trăit trauma detenției politice în timpul regimului comunist, fiind întemnițat în anul 1952. Descendent al unor ilustre familii de boieri moldoveni care și-au lăsat numele în istoria României – familia Lecca (din care a făcut parte, printre alţii, generalul Dimitrie Lecca, ministru de Război în 1866 şi 1879-188) și familia Belloianu – el este și nepotul Generalului de Corp de Armată Gheorghe Atanasescu (aghiotant al Reginei Maria). Cu demnitate, a dus mai departe renumele neamului său. După eliberare, s-a afirmat nu doar ca sportiv de performanță ci și ca respectat antrenor al echipei naționale de baschet a României
Evenimentul de lansare a cărții “Vis împlinit” la Jockey Club Român a celebrat nu doar o carte remarcabilă, ci și o viață dedicată sportului și educației. În sală, alături de figuri marcante ale Clubului nostru, printre invitați s-au numărat și nume cândva celebre ale baschetului și ale altor sporturi. Ne bucurăm că am putut găzdui o asemenea sărbătoare a spiritului și suntem mândri să continuăm promovarea afirmării culturale a colegilor noștri.
_____________________________
Înapoi la secțiunea Evenimente culturale.