Societatea de încurajare pentru îmbunatatirea rasei cailor în Romania

Articol

Jockey Club / Lansare de carte: “Casa fără țară. Strada Spătarului 17”, Roxana von Kraus

Lansare de carte: “Casa fără țară. Strada Spătarului 17”, Roxana von Kraus

Publicat: 2025/06/10

 

 

În seara zilei de Joi, 5 iunie 2025, începând cu ora 18:30, Saloanele noastre au găzduit evenimentul dedicat lansării volumului ” Casa fără țară. Strada Spătarului 17 “, semnat de Roxana von KRAUS și publicat recent în colecția Planeta București a Editurii Vremea.

Roxana von Kraus este scriitoare americană de origine română, soția colegului nostru, membru Jockey Club, domnul Rüdiger von KRAUS.

Volumul lansat, primul în limba română al autoarei, este un omagiu adus memoriei și dorului de acasă.

 

 

 

În cadrul evenimentului au luat cuvântul:

 

Silvia COLFESCU, directorarea Editurii Vremea, ” Să fie o lansare cu divagațiuni “, a fost propunerea doamnei Colfescu ..Și a fost!

 

Filip-Lucian IORGA, istoric, membru Jockey Club

“Toată cartea este ca un caleidoscop. E un text care se pretează la scenarizare și ecranizare <<Casa e un teatru, e lumea toată>>. Cartea are umor, are tandrețe…Sper să vă placă această scriere. Și să zguduie, pentru că nu e suficient să vă placă…” a spus dl Iorga

 

Roxana von KRAUS, autoarea, care a împărtășit publicului fragmente din volum și gânduri despre scrierea acestuia, a vorbit cu emoție despre revenirea în România și despre motivația personală care a stat la baza acestor lucrări. „Jumătate din viață am vrut să plec din România, iar cealaltă jumătate am căutat-o”

 

Moderarea a aparținut doamnei Otilia ROȘIANU, Director Editorial – Editura Vremea.

 

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe și conversație, animată, între invitați, într-o atmosferă elegantă, specifică seratelor Jockey Club.

 

„Casa fără țară. Strada Spătarului 17” rămâne nu doar o confesiune literară, ci și un omagiu adus ideii de „acasă” – acel loc care ne formează, ne marchează și ne cheamă mereu înapoi.

 

Volumul „Casa fără țară. Strada Spătarului 17” este disponibil în bibliotecă și online, pe site-ul Editurii Vremea.

 

 

Despre autoare:

 

<<Roxana von Kraus s-a născut și a studiat la București. A lucrat aici ca traducător la CEPECA și la Ambasada Statelor Unite ale Americii. A scăpat de comunism printr-o scrisoare către președintele american Gerald Ford. În Statele Unite, și-a continuat studiile la Boston și Harvard University și a fost finalistă la Iowa Writers’ Workshop. În 1985, a fondat compania de turism Quo Vadis și timp de treizeci de ani a organizat itinerarii pentru National Public Radio. A călătorit cu jurnaliști în toată lumea, de la Patagonia, Insula Paștelui și Africa de Sud până la Etiopia, Libia,Vietnam și Bhutan. Colaborează cu  Harvard Review , care i-a publicat două eseuri,  Meridians of the Heart  și  Ferraye . A participat la Yale Writers’ Conference și Granta Workshop, unde a scris acest  memoriu  din România comunistă, „The House Without the Country”. Volumul memorialistic „Casa fără țară” este debutul autoarei în limba română.>> citim pe siteul Editurii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Înapoi la secțiunea  Evenimente culturale.

 

 

Galerie Foto

Newsletter Jockey Club