Duminică, 22 iunie 2025, Hipodromul Ploiești a găzduit un eveniment hipic de excepție, organizat de Jockey Club Român în parteneriat cu CSM Ploiești. Programul a inclus patru curse de galop dedicate istoriei și excelenței, culminând cu mult așteptatul DERBY de galop 2025 – punctul central al zilei – cea mai importantă cursă din viața unui cal, la vârsta de 3 ani.
Evenimentul s-a desfășurat sub semnul celebrării celor 150 de ani de existență a Jockey Club Român – o bornă istorică ce a conferit reuniunii de duminică un caracter profund simbolic. Într-o atmosferă festivă și elegantă, cei aproximativ 1000 de spectatori prezenți în tribunele arenei hipice au participat cu entuziasm la această sărbătoare a tradiției și excelenței.
DERBY de Galop 2025
Cursa Derby-ul de Galop a fost atracția principală a zilei. Derby-ul este cea mai importantă cursă a calendarului hipic anual. Pentru ediția din acest an s-au înscris 8 cai Pur Sânge Englez, iar competiția s-a desfășurat pe distanța de 2400 de metri și a fost câștigată de armăsarul murg de 3 ani Pur Sânge Englez, HAND OF EVA (IRE).
material video cursa DERBY 2025
Felicitări câștigătorilor!
1 HAND OF EVA (IRE)
Tatăl: COLSTY (IRE) |Mama: HASNA (FR)
Proprietar: Lungu Catalin | Antrenor: Lungu Catalin | Jocheu: Valentin Atanasov
2 MONTGOMMERY (FR)
Tatăl: ECTOT (GB) | Mama: MOISVILLE (GB)
Proprietar: Mazilu Georgiana Antrenor: Mazilu Aurel | Jocheu: Christian Di Napoli
3 DORINO (GER)
Tatăl: RELIABLE MAN (GB) | Mama: DJAJAKA (GER)
Proprietar: Omer Memur | Antrenor: Omer Memur |Jocheu: Stoyan Ivanov G.
4 MOONFALL (FR)
Tatăl: SHALAA (IRE) | Mama: MAY MEMOIR (FR)
Proprietar: Mazilu Aurel | Antrenor: Mazilu Aurel | Jocheu: Iliev Ibryam
La festivitatea de premiere au participat domnii Tudor ROȘCA, vicepreședinte Jockey Cub Român, Grigore-Ion GHIKA, Constantin-Șerban CANTACUZINO, Emanuel-Eugen Boldur CERNAT, John FLORESCU, Costin-Grigore BORC, Mircea GORESCU, Alexandru-Ioan GAVĂT, Valentin-Veron TOMA, Răzvan Andrei MOCANU, Dan VĂLIMĂRESCU, Vlad Șerban MALTEZEANU – membri Jockey Club Român, și domnii Jonathan PERRÉE și Mark QUINLAN – consultanți Jockey Club Român.
Au mai participat dl. Alexandru TOMESCU, dl. Andrei Valeriu TOMESCU, dl. Doru GOGULANCEA și dl. Șerban TOVARU, membri Jcokey Club Român.
Cele 3 curse de galop care s-au desfasurat in ziua de 22.05 2025:
Cursa de 1800m, Premiul ‘Grigore Ghika – Brigadier”
Prințului Grigore Ghika – Brigadier a fost diplomat și figură marcantă a secolului XIX. Membru fondator al Jockey Club, s-a născut în 1847, la Iași, și a decedat în 1913, la Roma, Italia.
Felicitări câștigătorilor!
1 HEAR ME ROAR (IRE)
Tatăl: THE LAST LION (IRE) Mama: DUTCH HEIRESS (GB)
Proprietar: Ștefan Rasvan Auras | Antrenor: Ștefan Rasvan Auras |Jocheu: Valentin Atanasov
2 DREAM SELECTION (GB) – Proprietar: Mazilu Aurel | Jocheu: Alessandro Fiori
Tatăl: HAVANA GOLD (IRE) Mama: LOVABLE CHOICE (GB)
Proprietar: Mazilu Aurel | Antrenor: Mazilu Aurel | Jocheu: Alessandro Flori
3 LUCKY CHURCHILL (IRE) – Proprietar: Nădrag Florin | Jocheu: Cholakov Yordan
Tatăl: CHURCHILL (IRE ) | Mama: LEADING QUEEN (GB)
Proprietar: Dragomir Florin |Antrenor: Cam Talip | Jocheu: Cholakov Yordan
4 EASY SEA (FR) – Proprietar: Mazilu Georgiana | Jocheu: Christian Di Napoli
Tatăl: GEORGE VANCOUVER (USA) | Mama: EASY SUNDOWN (IRE)
Proprietar: Mazilu Georgiana | Antrenor: Mazilu Aurel | Jocheu: Christian Di Napoli
Festivitatea de premiere a cursei de 1800m, Premiul Grigore Ghika – Brigadier, a fost onorată de prezența Domnului Grigore-Ion GHIKA, descendent al ilustrului diplomat și membru fondator al Jockey Club, Prințul Grigore Ghika, cel care a dat numele acestei competiții. Premiile au fost înmânate de dl Grigore-Ion GHIKA, membru JCR și domnul Tudor ROȘCA, Vicepreședinte JCR.
material video Cursa de 1800m, Premiul ‘Grigore Ghika – Brigadier”
Cursa de 1430m, Premiul ‘Gheorghe Gr. Cantacuzino’
Politician și fondator al Clubului, Prințul Gheorghe Gr. Cantacuzino, supranumit „Nababul” (22 septembrie 1832 – 22 martie 1913), datorită averii sale considerabile, a fost membru fondator al Jockey Club, om politic, primar al Bucureștiului (mai 1869 – ianuarie 1870), ministru în mai multe guverne și prim-ministru al României de două ori. A fost ales deputat în Adunarea Constituantă din 1866, unde a contribuit la elaborarea Constituției din 1866.
Felicitări câștigătorilor!
1 ALNITAK (GR)
Tatăl: SCHUBERT (USA) | Mama: SAHARA MELODY (GB)
Proprietar: Matei Florin Adrian | Antrenor: Matei Florin Adrian |Jocheu: Aliev Niyazi
2 KOMAROVSKY (FR)
Tatăl: FAS (IRE) | Mama: KHOZMA (FR)
Proprietar: Ștefan Rasvan Auras | Antrenor: Ștefan Rasvan Auras |Jocheu: Valentin Atanasov
3 SOUDA BAY (GB)
Tatăl: KODIAC (GB) | Mama: SANDRA (GB)
Proprietar: Mazilu Angelica | Antrenor: Mazilu Aurel |Jocheu: Christian Di Napoli
4 HARSWELL (IRE) – Proprietar: Mazilu Georgiana | Jocheu: Zyulkyuf Nurhay
Tatăl: KODIAC (GB) | Mama: GOLDEN FLOWER (GB)
Proprietar: Mazilu Georgiana |Antrenor: Mazilu Aurel | Jocheu: Zyulkyuf Nurhay
Festivitatea de premiere a cursei de 1430m, Premiul Gheorghe Gr. Cantacuzino, a fost onorată de prezența domnului Constantin-Șerban CANTACUZINO, descendent al ilustrului om politic și membru fondator al Jockey Club, supranumit „Nababul”. Premiile au fost înmânate de dl Constantin-Șerban CANTACUZINO, membru JCR, domnul Tudor ROȘCA, Vicepreședinte JCR și dl Jonathan PERRÉE – observator din partea IFHA și EMFHA.
material video Cursa de 1430m, Premiul ‘Gheorghe Gr. Cantacuzino’
Cursa de 2700m, Premiul ALEXANDRU MARGHILOMAN 2025
Conform tradiției, această cursă este organizată de Asociația Româna a Crescătorilor și Proprietarilor de Cai Pur Sânge Englez „Alexandru Marghiloman”.
Alexandru Marghiloman (4 iulie 1854 – 10 mai 1925) a fost Prim ministru al României și Vicepreședinte al Jockey Club Român timp de 22 de ani. A fost al 25-lea prim-ministru al României, în anul 1918, jucând un rol decisiv în timpul Primului Război Mondial și în perioada formării României Mari. A fost vicepreședinte al Jockey Club timp de 22 de ani și un pasionat proprietar de cai de rasă, cunoscut sub numele de „Lordul Valah”, ale cărui exemplare au câștigat numeroase Derby-uri la Hipodromul Băneasa.
Felicitări câștigătorilor!
1 NARCISUSS (FR)
Tatăl: STORMY RIVER (FR) | Mama: SERPINA (IRE)
Proprietar: Emin Ersin | Antrenor: Emin Ersin | Jocheu: Ivanov Stoyan
2 GENNARO ARMA (IRE)
Tatăl: ALHEBAYEB (IRE) | Mama: ALTA DEFINIZIONE (IRE)
Proprietar: Mazilu Georgiana | Antrenor: Mazilu Aurel | Jocheu: Zyulkyuf Nurhay
3 AMELY ADVENTURE (GER)
Tatăl: POSEIDON ADVENTURE (IRE) | Mama: AKATINA (GER)
Proprietar: Lungu Catalin | Antrenor: Lungu Catalin | Jocheu: Radostin Ivanov
4 FENJAL (IRE)
Tatăl: KODIAC (GB) | Mama: SPINAMIX (GB)
Proprietar: Ștefan Rasvan Auras | Antrenor: Ștefan Rasvan Auras | Jocheu: Valentin Atanasov
Festivitatea de premiere a cursei dedicate Premiului Alexandru Marghiloman a fost onorată de prezența domnului Vlăduca și a doamnei Irina Vlăduca Marghiloman – descendență ai celui care a fost Prim-ministru al României și vicepreședinte al Jockey Club timp de 22 de ani, supranumit „Lordul Valah”; premiile au fost înmânate de către aceștia, conferind momentului încărcătură istorică și simbolică.
Premiile au fost înmânate de doamna Irina VLĂDUCA MARGHILOMAN și domnul Gheorghe Vlăduca, membru JCR.
material video Cursa de 2700m, Premiul ALEXANDRU MARGHILOMAN 2025
Desfășurarea Curselor
Comisarii alergărilor pentru reuniunea din data de 22 iunie au fost:
Domnul Tudor ROȘCA comisar sef – Vicepreședinte Jockey Club Român;
Domnul Răzvan Andrei MOCANU – starter plecare, membru JCR;
Domnul Iulian-Ovidiu DINA – grefier cantar si handicapeur – membru JCR;
Domnul Dinu CANTACUZINO – membru JCR,
Invitați:
Domnul Jonathan PERRÉE – observator din partea IFHA și EMFHA,
Domnului Mark QUINLAN, jocheu campion 2022 în Jersey și antrenor asistent de curse.
Personal tehnic de specialitate Jockey Club:
Doamna Petrica TUREAC – Responsabil STUD BOOK Pur Sange Englez
Domnul Marian DIMA – Colaborator
Administartiv
Doamna Nicoleta POPESCU
Mulțumim partenerilor noștri Complex Hipodrom Ploiesti și Asociației Române a Crescătorilor și Proprietarilor de Cai Pur Sânge Englez „Alexandru Marghiloman”.
Evenimentul de duminică a arătat că pasiunea și perseverența pot transforma galopul într-un sport de referință pentru România, un sport care inspiră și aduce bucurie tuturor celor prezenți. Ne vedem la următoarele competiții, pregătiți să susținem noi performanțe și să scriem împreună istoria galopului românesc.
Următoarea reuniune hipică de galop va avea loc duminică, 06 iulie, tot la Hipodromul de la Ploiești.
FotoCredit: Alina PREDESCU și Andrei Valeriu TOMESCU – membru Jockey Club Român