Societatea de încurajare pentru îmbunătățirea rasei cailor în România
Interviuri
Vă invităm să urmăriți o serie de interviuri şi materiale multimedia privind activitatea sportivilor și personalităţilor din lumea ecvestră și hipică din România, precum și materiale despre istoria și activitatea Jockey Club Român în continuarea misiunii sale.
August – septembrie 2025
În anul în care aniversăm 150 de ani de la întemeierea Jockey Club Român, lansăm o serie de interviuri-document, menite să surprindă spiritul, valorile și continuitatea unei entități emblematice pentru societatea românească.
Întemeiat la 8 ianuarie 1875, Jockey Club Român este prima instituție privată din România dedicată îmbunătățirii rasei cailor Pur Sânge Englez și promovării sporturilor hipice. Al treilea Jockey Club din lume ca moment al înființării – după cel britanic și cel francez – Clubul a fost, de la început, un simbol al elitelor, un spațiu al modernizării, al responsabilității civice și al continuității valorilor europene prin sport și cultură. Clubul și oamenii lui au fost martorii unei istorii de un veac și jumătate de schimbări în societatea românească, traversând perioade precum monarhia, comunismul, tranziția democratică. Iar prezentul ne găsește în plină reafirmare a activității sportive și vieții culturale, conducerea și membrii Clubului asumându-și responsabilitatea de a adapta tradițiile la contextul modern și de a transmite intergenerațional misiunea și valorile sale.
150 de ani înseamnă mai mult decât istorie. Înseamnă oameni. Destine. Viziuni care au traversat timpul.
În cadrul acestei campanii aniversare, vom aduce în prim-plan spiritul Jockey Club, sub semnul eleganței, al onoarei și al valorilor, prin vocile celor care duc mai departe moștenirea Clubului: vicepreședinți, membri și invitați speciali. Prin amintiri, reflecții și viziuni pentru viitor, aceștia dau sens noțiunii de tradiție vie, conectată la realitățile prezentului.
Clubul își asumă misiunea de a inspira noile generații și de a cultiva, prin sport și cultură, un set de valori durabile.
Vă invităm să urmărițí
Seria de interviuri „Jockey Club Român. 150 de ani. Tradiția continuă”
Episodul 1
Episorul 2
Episodul 3…
Răsvan Cernat, Vicepreședinte Jockey Club Român
„Fondarea Jockey Club Român, la 8 ianuarie 1875, a reprezentat un gest de viziune, unul care a așezat România pe harta elitelor europene. De-a lungul anilor, Clubul nostru a fost nu doar un simbol al tradiției, ci și un martor și participant activ la transformările istorice, sociale și culturale ale țării.
La moment aniversar, vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul și implicarea continuă în proiectele noastre. Împreună, celebrăm nu doar o istorie importantă, ci și o promisiune pentru viitor: aceea de a contribui la păstrarea și promovarea unei tradiții valoroase în România.
Tudor Roșca, Vicepreședinte Jockey Club Român
„Jockey Club Român a fost întotdeauna mai mult decât un loc al pasiunii pentru sporturile hipice. A fost și continuă să fie un liant între generații, un spațiu unde tradiția se împletește cu modernitatea, iar valorile autentice sunt promovate, indiferent de provocările timpului.
În 2025, ne propunem să reafirmăm rolul Jockey Club Român, atât pe plan național, cât și internațional. Suntem mândri să reprezentăm România în cadrul organismelor europene și internaționale de profil și să promovăm standardele de excelență care ne definesc de un veac și jumătate. Mulțumesc pentru dedicare și sprijin tuturor celor fideli valorilor Clubului.
Repere istorice esențiale, în ¬60 de secunde:
150 de ani de istorie și moștenire culturală, parte dintr-un sistem de valori europene
De-a lungul unui veac și jumătate, Jockey Club Român a jucat un rol important în dezvoltarea sporturilor hipice și în promovarea valorilor culturale ale României. În perioada României regale, Jockey Club s-a integrat în rândul instituțiilor de elită, simboluri ale unei societăți ancorate în valorile europene ale vremii, contribuind la formarea unor repere culturale și sportive și la modernizarea țării. Fondarea sa marchează un moment semnificativ în alinierea culturii românești la standardele occidentale, iar misiunea organizației rămâne la fel de importantă și astăzi.
Organizarea instituției, structurată încă de la început prin Comitetul Cercului și Comitetul Alergărilor, a fost susținută de 95 de membri fondatori, nume ilustre în peisajul vremii (https://jockeyclub.ro/membri/membri-fondatori) printre care se numără personalități precum Mihail Kogălniceanu, Ion C. Brătianu, Lascăr Catargiu, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza, Gheorghe Manu, Grigore C. Cantacuzino etc. Începând cu Regele Carol I, regii României au fost președinți de onoare ai Jockey Club Român, o tradiție continuată de Regele Mihai I.
Sediul actual al Clubului, cunoscut sub numele de Palatul Jockey Club, se află lângă Ateneul Român și este opera arhitectului G.M. Cantacuzino, un reper arhitectural și cultural al Bucureștiului interbelic.
Repere istorice esențiale:
1875: Fondarea Jockey Club Român, organizarea primului Derby Român, a Premiului Jockey Club Român, construirea hipodromului de la Floreasca și înființarea la Club a primului registru genealogic pentru caii Pur Sânge Englez
1882: darea în folosință Hipodromul Băneasa – primul hipodrom din România după standardele din Anglia și Franța
1884 – primul regulament al alergărilor de cai după standardele din Anglia și Franța
1892: Prin Decret Regal, Clubul capătă personalitate juridică
1906: Inaugurarea noii tribune a Hipodromului de la Băneasa, construit după modelul Longchamp din Paris
1926: Publicarea primului Stud Book român pentru caii Pur Sânge Englez
1929: Inaugurarea sediului actual din strada Episcopiei, denumit Palatul Jockey Club
1930: Recunoașterea oficială ca autoritate prin „Legea pentru autorizarea alergărilor de cai și a pariurilor”
Perioada anilor 1940: apogeul cailor Pur Sânge Englez și al curselor de galop organizate de Jockey Club Român. Este perioada când JCR a oferit cele mai mari premii, când erau peste 1000 de cai PSE și aproximativ 45 de proprietari. Derby-ului aducea în tribune peste 15.000 de oameni.
După 1990: Reluarea activității după o întrerupere cauzată de regimul comunist prin organizarea curselor de galop la Hipodromul de la Mangalia. Tot aici, în 1999, Start Gate-ul a fost folosit în premieră națională.
1993: România, prin Jockey Club Român, face parte ca membru cu drepturi depline din International Federation of Horseracing Authorities (IFHA)
2018: Renașterea curselor de galop la Hipodromul Ploiești, cu sprijinul și în parteneriat cu Complexul Hipodrom Ploiești
2019: Clubul devine în mod oficial Autoritate privind Registrul genealogic – StudBook – al cailor Pur Sânge Englez în România
2021: România, prin Jockey Club Român, devine membru asociat în cadrul Federației Europene și Mediteraneene de Curse Hipice (European and Mediterranean Horseracing Federation – EMHF)
2023: Desfășurarea curselor de galop în condiții de echilibrare a șanselor pentru toți concurenții prin procedura de handicap, conform reglementărilor internaționale. În ultimii ani, Jockey Club Român a depus eforturi pentru a readuce sportul hipic românesc la standardele internaționale.
2024: Organizarea primului Derby de Galop la Complexul Hipodrom Ploiești și organizarea la inițiativa Jockey Club Român a primelor cursuri de inițiere.
2024: Recunoaștere internațională prin promovarea ca membru cu drepturi depline în cadrul Federației Europene și Mediteraneene de Curse Hipice / EMHF
2025: Cursa, al cărei start s-a dat acum un veac și jumătate, continuă! Jockey Club Român. 150 de ani. Tradiția continuă
EMHF.Misiunea internațională a Jockey Club Român
Jockey Club Român reprezintă România în cadrul Federației Internaționale a Autorităților de Curse de Cai (IFHA) și Federației Europene și Mediteraneene a Curselor de Cai (EMHF). De asemenea, Clubul administrează Registrul Genealogic din România (Stud Book) pentru rasa Pur Sânge Englez, asigurând înregistrarea genealogiei și a rezultatelor sportive ale cabalinelor, conform standardelor internaționale. Jockey Club Român este recunoscut ca Autoritatea de Turf pentru România de către IFHA și EMHF.
==============
Martie, 2024
Tudor ROȘCA, vicepreședinte Jockey Club Român, vorbește despre activitatea din prezent, planurile de viitor și despre istoria Clubului în interviul realizat de Tiberiu Păun la București FM, în cadrul emisiunii Întâlniri Capitale.
Jockey Club Român, în calitate de autoritate internațională în domeniu, are misiunea de a aduce ordine și corectitudine în activitatea hipică din România, cu o preocupare majoră pentru bunăstarea calului (min 3)
Impresionanta dimensiunea economică la nivel global a curselor de galop (min 10)
Istoria JCR coincide cu istoria României Moderne. Jockey Club Român a fost fondat al treilea din lume, după Marea Britanie și Franța, de iluștri conducători din a doua jumătate a secolului al IX-lea, în 1875. (min 12)
De la fostul Hipodrom Băneasa distrus în 1961 în perioada comunistă, la proiectul actual al unui nou Hipodrom pe un teren de 110 ha (min 19)
Facem demersuri pentru recunoașterea internațională a curselor din România (min 24)
Mulțumim tuturor proprietarilor de cai Pur Sânge Englez și tuturor celor implicați în activitatea hipică pentru că ne sunt parteneri în efortul de a readuce România în topurile mondiale.
_______________________________________________________________________
Premiul Jockey Club, ediția 2021, reportaj VP TV – interviuri cu Tudor Roșca, Daria Ștefan, jockey Bogdan Georgian
_______________________________________________________________________
„Cup de Noir este un cal cu mentalitate de câștigător” – interviu cu Norbert Schumann după câștigarea Trofeului Jockey Club Român – 23 iunie 2019
R.: Cum se vede concursul din prisma unui călăreț care se pregătește să concureze cu trei cai într-o singură probă?
N.S.: Cu trei cai, este adevărat, poți avea o șansă în plus, dar acest lucru aduce cu sine și foarte multă presiune, foarte multă răspundere. Este un mare avantaj când sunt mai mulți concurenți fiindcă ai mai mult timp la dispoziție pentru etapele de încălzire, însă în momentul în care sunt puțini cai în concurs devine foarte solicitant din punct de vedere fizic.
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Unul dintre sportivii români cu rezultate excepționale în anul 2018 este Ana Maria Berejovschi. Eleva în clasa a XI-a a reușit performanța remarcabilă de a obține Locul I la patru competiții succesive de Anduranță Ecvestră, toate câștigate pe calul său, ROUA.
Finalul de an competițional i-a adus Titlul de Campioană Națională în cea mai dificilă probă națională CEN 1* 90 de km din cadrul concursului internațional „Cupa Shagya, Ediția a IV-a”, reușită prin care a primit, de altfel, Trofeul Jockey Club Român, distincția „Pentru cel mai bun cal Shagya Arab născut și crescut în România” oferită de Asociația Shagya România pentru ROUA, cal care a obținut atunci și titlul de „Best condition” în proba internațională CEI 1* 90 de km unde Ana Maria a obținut Locul al II-lea.
_______________________________________________________________________
Sezonul concursurilor de anduranță s-a încheiat în România cu reușite excepționale: Medalia de Aur la Campionatul Balcanic, individual, Medalia de Argint pe echipe. Sunt puțini călăreți în România care îndrăznesc să abordeze acest sport.
Unul dintre cei din vârf este Oana Tomoioagă, Campioană Națională la anduranță în mai multe rânduri, câștigătoarea celei mai dificile probe naționale, de 80 de km, la concursul Cupa Shagya, Ediția a III-a, o reușită care i-a adus Trofeul Jockey Club pentru anduranță ecvestră. Această cupă i-a fost acordată de către dr. Ilie Georgescu, creatorul rasei Cal de Sport Românesc (CSR).
Experiența în anduranță i-a adus sportivei responsabilittea de a fi liderul Echipei României la Campionatul Balcanic din acest an care s-a desfășurat la Buftea.
_______________________________________________________________________
În perioada 23 – 24 septembrie va avea loc concursul național și internațional de anduranță ecvestră „Cupa Shagya România”, Ediția a III-a și, totodată, Campionatul Balcanic de anduranță ecvestră. Evenimentul va avea loc în localitatea Buftea, Ilfov.
Concursul este organizat de Clubul Sportiv Shagya România, în parteneriat cu Federația Ecvestră Internațională și Federația Ecvestră Română.
_______________________________________________________________________
Interviu cu Ionel Bucur, câștigătorul Campionatului Balcanic 2016
Unul dintre sportivii de vârf ai echitației din România, Ionel Bucur, a obținut peste 60 de Titluri de Campion Național la cele trei discipline ecvestre: sărituri peste obstacole, dresaj și concurs complet. Ionel Bucur participă în aceste zile la Campionatul Balcanic de sărituri peste obstacole ce se desfășoară în Bulgaria.
După multiple premii internaționale obținute într-o viață dedicată cailor, anul trecut, Ionel Bucur a reușit să cucerească pentru România primul său Titlu de Campion Balcanic la individual. Sportivul anului 2016 în România a obținut mult așteptatul Titlu Balcanic, însă nu s-a putut bucura de momentul Imnului României.
Vă invităm să citiți în rândurile ce urmează primul interviu cu Ionel Bucur în care vorbește despre eforturile care au dus la cucerirea Titlului Balcanic în 2016, precum și despre contextul derutant de la Finala de anul trecut, dar și despre calul – campion CASSIUS, menirea sa în calitate de antrenor și valorile care l-au ghidat într-o viață dedicată echitației. De asemenea, a doua parte a interviului cuprinde o relatare emoționantă despre unul dintre caii săi de suflet, LĂSTUN.
_______________________________________________________________________
Tânăra sportivă în vârstă de 17 ani, Adrienn Ignát, a câștigat sâmbătă, 3 iunie 2017, pe calul KENDE, Trofeul Jockey Club în proba națională de anduranță de 80 de km din cadrul Cupei Shagya România. Adrienn Ignát și KENDE s-au aflat la primul parcurs de 80 de km din carieră, o performanță dobândită după doar un an de experiență competițională.
La scurt timp de la ceremonia de premiere, Adrienn Ignát împreună cu antrenorul său,Seres Tamás Péter, au acordat un interviu pentru site-ul JockeyClub.ro din care vă invităm să aflați cum se pregătește un sportiv de performanță împreună cu calul său care dovedește un adevărat caracter de Pur Sânge Arab.
_______________________________________________________________________
Sâmbătă, 3 iunie, se va desfăşura concursul naţional şi internaţional de anduranţă ecvestră Cupa Shagya România. Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediţie, se va desfăşura la Sălcioara, Dâmboviţa, pe parcursul întregii zile, începând cu ora 8:00 şi culminând cu decernarea premiilor la ora 18:00. Intrarea va fi liberă.
Concursul poartă numele rasei de cai Shagya Araber și cuprinde probe naţionale cu un parcurs de 30 de km, 40 de km, 60 de km şi 80 de km şi probe internaţionale cu un parcurs de 80 de km şi 120 de km.
Câştigătorul probei naţionale de 80 de km va primi Trofeul Jockey Club.
Iubitorii de cai de toate vârstele se pot bucura în această sâmbătă de natură, în spațiul generos de la Sălcioara care cuprinde peste 35 de hectare pe malul râului Dâmbovița.
În rândurile următoate vă invităm să citiți un interviu cu domnul Viorel Dabija, președintele Asociației Shagya România și inițiatorul acestui eveniment.
_______________________________________________________________________
Gestul nobil făcut de Răzvan Bozan în favoarea tinerei generații. Interviu, ianuarie 2017
vă invităm să citiți interviul acordat de Răzvan Bozan pentru site-ul jockeyclub.ro. Călărețul și antrenorul Răzvan Bozan a vorbit despre strategia prin care abordează un concurs de echitație, despre performanță și valorile dobândite în timp prin lucrul cu caii.
Cu acest prilej am aflat despre gestul nobil pe care l-a făcut Răzvan Bozan neparticipând la Campionatul Balcanic, în favoarea elevei sale, Ștefana Ilaș.
_______________________________________________________________________
Aurel Cojocariu: „Echitația e un mod de viață. Trebuie să fii 100% conectat!”
Aurel Cojocariu a câștigat de curând Trofeul Jockey Club din cadrul competiției naționale Salonul Calului, Etapa a II-a. Cu 0 puncte penalizare și cel mai bun timp din competiție, călărețul de la CSA Steaua a câștigat Trofeul pe calul LUCY LIU, aflat în proprietatea sa.
Sportivul a obținut și locul al IV-lea pe calul REBEL, aparținând lui Suszi SenOgrinji. La start s-au prezentat 22 de cai, iar în baraj s-au calificat 14, proba dovedindu-se a fi una dintre cele mai spectaculoase la Salonul Calului.
În urma competiției, Aurel Cojocariu a acordat un interviu în care vorbește despre provocările Trofeului Jockey Club, despre caii care i-au adus rezultate remarcabile în carieră, despre filosofia sa de lucru, dar și despre planurile de viitor.
_______________________________________________________________________
Despre Jockey Club Român – emisiune Arts District is Here! – mai 2016
Istoricul Filip – Lucian Iorga povestește în prima parte a emisiunii despre contextul istoric care a dus la fondarea Jockey Club Român la 8 ianuarie 1875, după modelul cluburilor inițiale din Marea Britanie și Franța, fondate în 1750, respectiv 1834. Istoricul amintește despre vechile elite ale României și două dintre pasiunile care le-au unit atunci: cursele de galop și jocul de bridge.
_______________________________________________________________________
Radu Ilioi, pe calul QUINTENDER, a câștigat trei dintre cele mai importante competiții de sărituri peste obstacole organizate recent:
Trofeul Jockey Club la Salonul Calului (Finala 2015, la Equestria),
Grand Prix Jockey Club (10 aprilie la Regatul Cailor, Etapa a II-a) și din nou
Trofeul Jockey Club la Salonul Calului (24 aprilie, Etapa I, la Equestria).
În urma concursului de la Equestria, Radu Ilioi a acordat un interviu pentru site-ul nostru în care vorbește despre evoluția cailor săi în probele recente, despre performanță și despre lucrurile învățate de la cai de-a lungul carierei sale de peste 30 de ani.
_______________________________________________________________________
Interviu cu Ionel Bucur, câștigător al primei etape Grand Prix Jockey Club – 3 aprilie 2016
Ionel Bucur, pe calul Cassius, a câștigat duminică prima etapă Grand Prix Jockey Club de la Regatul Cailor. Sportivul a început sezonul competițional cu dreptul, câștigând toate probele mari ale competiției. În interviu vorbește despre parcursul probei, începutul sezonului și pregătirile pentru competițiile viitoare.
_______________________________________________________________________
Interviu cu Radu Ilioi: „Este foarte important să nu te bucuri de ceea ce poți obține repede” – Câștigătorul Trofeului Jockey Club din cadrul Finalei Circuitului Salonul Calului – 26 septembrie 2015
Radu Ilioi, pe calul QUINTENDER, a câștigat sâmbătă, 26 septembrie, la Equestria, Trofeul Jockey Club din cadrul Finalei Circuitului Salonul Calului, ediția 2015.
La scurt timp de la câștigarea ultimului mare trofeu al sezonului competițional 2015, Radu Ilioi a acordat un interviu pentru site-ul Jockey Club în care vorbește despre QUINTENDER, despre valorile care contează în menținerea performanței sportive, urmând ca la final să ofere câteva sfaturi pentru cei care vor să ia primele lecții de echitație.
_______________________________________________________________________
Interviu cu Ionel Bucur, câștigătorul Trofeului Jockey Club – 19 septembrie 2015
Ionel Bucur, pe calul BANGKOK GIRL, a câștigat sâmbătă, 19 septembrie 2015,Trofeul Jockey Club – proba de nivel B din cadrul concursului național Finala Romanian Grand Prix desfășurat în perioada 17 – 20 septembrie la Clubul de echitație Equestria. Ionel Bucur a acordat un interviu pentru site-ul Jockey Club în care vorbește despre acest concurs, despre relația cu BANGKOK GIRL și despre cariera sa în echitație.
_______________________________________________________________________
Interviu cu Norbert Schumann, la al V-lea titlu de Campion al României la sărituri peste obstacole – 30 august 2015
Norbert Schumann pe calul BELLE DE JOUR a obținut cel de-al V-lea titlu de Campion al României, după cele patru titluri obținute în anii 2009, 2010, 2012, 2014. Tot anul acesta, călărețul a câștigat pe același cal și Cupa României, un trofeu obținut trei ani la rând, începând cu 2013. La scurt timp după festivitatea de premiere, Norbert Schumann a acordat un interviu pentru site-ul nostru.
_______________________________________________________________________
Interviu cu Patrick Petre, câștigătorul trofeului Grand Prix Jockey Club – 23 august 2015
Patrick Petre alături de calul FOR MANNY au câștigat duminică, 23 august 2015, la Regatul Cailor, competiția dotată cu trofeul Grand Prix Jockey Club, într-un baraj cu Ionel Bucur și BANGKOK GIRL. Cu acest prilej, Patrick Petre, la 22 de ani, a devenit cel mai tânăr câștigător al trofeului Jockey Club. După festivitatea de premiere, călărețul a acordat un interviu pentru site-ul nostru.
_______________________________________________________________________
Interviu cu Norbert Schumann, câștigătorul Cupei României la sărituri peste obstacole, pentru al treilea an consecutiv – 26 iulie 2015
Norbert Schumann a câștigat duminică, 26 iulie, alături de calul COOPER’S CREEK, competiția națională de sărituri peste obstacole Cupa României, ediția 2015, organizată la Clubul de echitație Equestria. Norbert Schumann a câștigat, cu acest prilej, pentru al treilea an consecutiv Cupa României la sărituri peste obstacole. La scurt timp după ceremonia de premiere, Norbert Schumann a acordat un interviu pentru Jockey Club.
_______________________________________________________________________
Interviu cu Angel Niagolov, câștigătorul trofeului Grand Prix Jockey Club la Concursul internațional de la Regatul Cailor – 12 iulie 2015
Angel Niagolov, din Bulgaria, a câștigat duminică, 12 iulie 2015, trofeul Grand Prix Jockey Club la Concursul Internațional CSI 1* organizat la Regatul Cailor. Angel Niagolov s-a calificat în barajul probei cu 2 cai. Alături de STAMIRO 2, cu care a câștigat multe competiții internaționale, a fost eliminat prin derobarea ultimului obstacol. Cu cel de-al doilea cal, CHANCE, Angel Niagolov a terminat parcursul cu 0 puncte penalizare și 40,58 de secunde, devenind singurul călăreț din concurs care a încheiat parcursul de Grand Prix cu 0 puncte penalizare, câștigând, astfel, marele trofeu.
_______________________________________________________________________
Interviu cu Luca Ruxandariu, la al patrulea Grand Prix câștigat în acest sezon – 5 iulie 2015
Luca Ruxandariu a câștigat duminică la Regatul Cailor trofeul Grand Prix Jockey Club, alături de calul BAMBOO. Sportivului i-a revenit, totodată, și locul al III-lea alături de calul QUINHON SD, iar pe locul al II-lea s-a clasat Norbert Schumann pe calul CEMBALO.
_______________________________________________________________________
– „M-a motivat foarte mult prezența Principelui Nicolae” – 10 iulie 2015
Interviu cu Ionuț Ursache, câștigătorul Trofeului Jockey Club la Salonul Calului, trofeu ce i-a fost înmânat de către Alteța Sa Regală Principele Nicolae.
_______________________________________________________________________
Cristina Dulugeac a câștigat duminică, 24 mai 2015, la Regatul Cailor, Trofeul Grand Prix Jockey Club, în barajul probei pe calul COLANY.
Cristina Dulugeac a câștigat pentru a doua oară un Trofeu premiat de Jockey Club, anul trecut câștigând Finala Campionatului Național de Forță cu săritura la înălțimea de 2,00 m, record național la amazoane.
_______________________________________________________________________
– Despre echitație, Jockey Club și pasiunea pentru cai, tema emisiunii Bonton (Digi24)– 15 februarie 2015
Vă invităm să urmăriți emisiunea Bonton realizată de Dana Gonț pentru Digi24, emisiune la care au luat parte doamna Ozana Moraru, președinte al Clubului de echitație Equestria, domnii Constantin Avramescu, vicepreședinte Jockey Club, Filip-Lucian Iorga, membru în Jockey Club.
_______________________________________________________________________
– Interviu cu Manole Filitti: Jockey Club Român, tradiție și actualitate – 1994, Curier Național Magazin
Volumele de memorii apărute în ultimii patru ani precum şi cărţile de istorie au adus şi readus înaintea cititorului o realitate fie uitată, fie, de cei mai mulţi, ignorată: Jockey Clubul Român. Stimate domnule Filitti, în calitate de membru al vechiului Jockey Club şi actualmente vicepreşedinte al Jockey Club Român, vă rugăm să trasaţi un scurt istoric al acestei societăţi.
_______________________________________________________________________
– Documentarul „Cai de legendă” realizat de Dan Vasiliu pentru Radio România Cultural – 13 noiembrie 2014
Documentarul radiofonic a beneficiat de o documentaţie amplă şi a fost realizat parţial la sediul Jockey Club unde domnul vicepreşedinte Constantin Avramescu a oferit sub forma unui interviu informaţii despre istoria sporturilor hipice în România precum şi despre istoria Clubului în vremea Hipodromului de la Băneasa.
_______________________________________________________________________
– Interviu cu Cristina Dulugeac – câştigătoarea Campionatului Naţional De Forţă 2014 – sărituri peste obstacole – 20 septembrie 2014
Cristina Dulugeac a câştigat sâmbătă, 20 septembrie 2014, Finala Campionatului Naţional de Forţă 2014, ce s-a desfășurat în cadrul Finalei Campionatului Naţional de sărituri peste obstacole (copii, juniori, tineret, amazoane şi forţă), precum şi Bucharest Grand Prix, evenimente organizate în perioada 18-21 septembrie 2014 la clubul Regatul Cailor (din Adunaţii Copăceni).
Prin această victorie, Cristina Dulugeac a doborât atât un record personal cât și unul național pentru categoria amazoane sărind peste zidul de 2 metri.
_______________________________________________________________________
– “Jockey Club Român – o tradiţie renăscută”. – 19.10.2012
Un material realizat de jurnalistul Ana Iorga Mihail pentru Digi 24 şi difuzat la data de 19.10.2012, cu participarea lui Constantin Avramescu, unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai Clubului.
Ultimul articol
În anul în care aniversăm 150 de ani de la întemeierea Jockey Club Român, lansăm o serie de interviuri-document, menite să... Citeste continuarea
Galerie Foto