În continuarea seriei de interviuri-document „Jockey Club Român. 150 de ani. Tradiția continuă”, dl Răsvan CERNAT, vicepreședinte al Jockey Club, vorbește despre moștenirea complexă a Clubului, de la tradiția sportivă la dimensiunea culturală. Chiar dacă misiunea fundamentală a Jockey Club Român era legată de creșterea și îmbunătățirea cailor Pur Sânge Englez în România, încă de la începuturi acesta a devenit și un spațiu al spiritului, al educației și al valorilor culturale.

Printre personalitățile marcante, membri ai Clubului: Mihail Kogălniceanu, Ion C. Brătianu, Lascăr Catargiu, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza, Gheorghe Manu, Grigore C. Cantacuzin, Petru Mavrogheni, Alexandru Știrbey etc se numără și mari muzicieni precum George Enescu și Dan Grigore, dovadă că Jockey Club nu a fost doar despre sport, ci și despre valori culturale, rafinament și modelarea unei elite intelectuale. În dialogul cu dl Răsvan CERNAT, descoperim un „Club glorios” care păstrează aceeași dublă misiune: reper sportiv la nivel internațional și garant al continuității culturale românești.

Domnule Răsvan Cernat, percepția mea despre dumneavoastră a fost că sunteți un călăuzitor de destine artistice, un mare compozitor, un om a cărui gimnastică a minții a fost cumva dedicată și formată pe lucruri foarte artistice. Și acum întâlnindu-vă la Jockei Club Român primul lucru care îmi vine să vă întreb cum și de ce v-ați prioritizat atenția și munca și tot efortul dumneavoastră către acest loc.

Profesia mea este de dirijor și compozitor. O lume pe care mulți o socotesc foarte simplă, ceva care gâdilă frumos la ureche este muzica… Nu, este o eroare totală. Muzica este un fenomen extrem de  important pentru existența noastră ca oameni civilizați. E un lucru care te îmbogățește și care îți dă posibilitatea să ai cu totul alt contact cu lumea dimprejur. Faptul că sunt în momentul de față Vicepreședinte al acestui prestigios Club, glorios Club, aș putea zice. Glorios! Așa e. Este, pentru că așa a fost și așa va deveni. Se datorează faptului că în perioada în care eram încă director general al Operii Naționale Române din București, am intrat ca membru al acestui Club. Trebuie să o spun de la bun început că era un act de mare curaj pentru că aveai extrem de multe șanse să fii respins și deci să porți tot timpul „rușinea” că oamenii care erau prestigioși, ei la rândul lor din acest Club, au socotit că nu ești apt să poți să le fii coleg. Slavă lui Dumnezeu am reușit. Am intrat și cu timpul m-am angajat din ce în ce mai mult în activitatea Clubului pentru că se știe că acest Club are pe frontispiciul lui notate două tipuri de activități pe care trebuie să le îndeplinești. cea de bază, deci cea care de fapt ilustrează motivul, motivația principală pentru care a fost creat acest Club acum 150 de ani este aceea că era necesar în perioada aceea, dar a rămas necesar și în ziua de astăzi să se obțină o calitate superioară de Cai Pur Sânge Englezși trebuie să amintim că în istorie calul a fost unul din cele mai apropiați și mai nobili parteneri ai omului, fie că era vorba de războaie sau chiar de întâlniri sportive. Am reușit, trebuie să spun că nu a fost un lucru unic. Am avut, de exemplu, colegi care practicau cu mare succes o disciplină muzicală, de exemplu, maestrul Dan Grigore, care este și acuma membru al Clubului. La fel, trebuie să spun că unul din membrii foarte importanți a fost marele compozitor, dirijor, violonist, pianist, George Enescu, fost membru al Clubului. A doua dimensiune a acestui Club este îmbunătățirea culturală a colegilor și deci a poporului român, în felul ăsta. 

Intrând la dumneavoastră (n.r. in cladirea Jockey Club) acum am văzut pe peretele din stânga o placă mare de marmură cu niște nume gravate. Absolut toate numele sunt niște nume pe care le-am întâlnit în cartea de istorie. Șase rânduri de Cantacuzino, două rânduri de Ghica, Știrbei, Lahovari, marile familii care au făcut țara asta să fie ceea ce a devenit.

Istoria României este ilustrată acolo pe placa de marmură de la intrarea în Clădirea Jockey Club, acolo sunt membrii fondatori ai Clubului. Adică așa cum probabil că mulți dintre cei care ne calcă pragul știu deja, a existat o tendință de a face un Jockey Club înainte de Unirea principatelor chiar la Iași. Deci acolo a fost primul Jockey Club din România. În momentul în care s-a mutat capitala, prin unirea celor două principate, s-a mutat la București și Clubul din Iași a trebuit să cedeze întâietate celui din București. Deci, Clubul a cuprins încă de la început oameni, în primul rând, sigur protipendada României din acel moment.Oameni care erau vârful aristocrației acestei Europe de est, de sud est, oameni care au și aveau niște merite foarte bine cunoscute în știința și în cultura românească, oameni care s-au reunit pentru a se întâlni, câteodată chiar în fiecare seară, sau  o dată pe săptămână, într-un Club care să fie numai al lor. Clubul nostru păstrează exact aceleași reguli precum cele două care l-au precedat, pentru că trebuie s-o spun, n-au fost decât două Cluburi care au fost precedente Clubului nostru: cel din Marea Britanie – Londra la 1750, și Franța – Paris în 1836 și după aceea a fost Bucureștiul – România.