După performanța remarcabilă obținută la concursul precedent organizat la Equestria, Norbert Schumann și Cup de Noir continuă să câștige premii mari, aflându-se într-un sezon cu totul excepțional. Echipa celor doi a câștigat, astfel, în urma unei competiții foarte strânse, Cupa României la Sărituri peste obstacole, Individual Seniori, urmată apoi de proba Grand Prix Jockey Club unde spectacolul ecvestru a atins din nou cotele cele mai înalte.
21 de probe de sărituri peste obstacole și peste 170 de cai au format un adevărat regal pentru iubitorii sportului ecvestru care au participat în tribune la concursul Cupa României, Ediția 2019. Organizat de Clubul Sportiv Equestria în parteneriat cu Federația Ecvestră Română, concursul s-a desfășurat în perioada 8 – 11 august, desemnând câștigătorii Cupei României la categoriile Copii, Amazoane, Juniori, Tineret, Seniori și Echipe Seniori, dar și câștigătorul probei Grand Prix Jockey Club.
Competiția a avut unul dintre cele mai ridicate grade de complexitate din România, desfășurându-se într-un regim similar cu cel al Campionatului Balcanic ce se apropie cu pași repezi.
La categoria Echipe Seniori au participat reprezentanții cluburilor 163 de Plopi, CSA Steaua, CSM Sibiu, Frații Jderi și Herneacova, Locul I fiind revendicat de echipa CSM Sibiu formată din Ionel Bucur și calul CASSIUS S, Daniel Bucur și QUASAR și Sofia Semenov cu ARTREJU.
Grand Prix Jockey Club
Ziua de duminică s-a încheiat printr-o nouă probă spectaculoasă la care au luat startul 23 de cai: Grand Prix Jockey Club. Competiția, devenită o tradiție în ultimii ani, a cuprins un parcurs cu grad ridicat de complexitate, contribuind încă o dată la pregătirea sportivilor pentru următoarele provocări la concursurile programate în calendarul național și internațional.
Dintre cei înscriși, șase cupluri cal-călăreț au reușit să încheie parcursul cu 0 puncte penalizare. Spre surprinderea repetată a spectatorilor, timpul realizat a fost îmbunătățit de mai multe ori semnificativ de mult, astfel că aflarea câștigătorului a avut loc în ultimele momente din concurs.
Clasamentul probei Grand Prix Jockey Club
Locul I: Norbert Schuman, de la CSA Steaua București, pe calul CUP DE NOIR, cu 0 puncte penalizare și 59,88 de secunde, proprietarul calului: Miruna Tarita,
Locul al II-lea: Florin Lateș, de la Clubul Sportiv Equestria, pe calul CONRAD G, cu 0 puncte penalizare și 67, 61 de secunde, proprietarul calului: Dr. Ozana Moraru,
Locul al III-lea: Marian Feraru, de la Top Class, pe calul VERONA, cu 0 puncte penalizare și 75,70 de secunde, proprietarul calului: Gianini Feraru,
Locul al IV-lea: Daniel Bucur, de la CSM Sibiu, pe calul QUINTY, cu 0 puncte penalizare și 77,32 de secunde, proprietarul calului: Ana Tudoran,
Locul al V-lea: Octavia Ilisoi, de la Clubul Herneacova, pe calul HELIOS, cu 0 puncte penalizare și 78,40 de secunde, proprietarul calului fiind sportiva.
La Festivitatea de premiere, sportivii au fost felicitați de membrii Jockey Club prin Alexandru Tomescu și Filip – Lucian Iorga și prin membrii comitetului de organizare reprezentat de Dr. Ozana Moraru – Președintele Clubului Equestria și Ing. Mariana Moisei – Maestru al Sportului și Președinte al Juriului de teren.
Fondul de premiere al întregului concurs a fost în valoare de 49.000 de lei, iar proba Jockey Club a cuprins premii în valoare de 4.200 de lei.
__________________
Înapoi la secțiunea Cronici sportive.
Citiți și articolele:
Norbert Schumann și Cup de Noir, câștigători ai Trofeului Jockey Club
„Cup de Noir este un cal cu mentalitate de câștigător.” Interviu cu Norbert Schumann
Galerie foto
© Equestria, Dragoș Bărbulescu